Ce a spus Patrick Mouratoglou după finala pierdută de Tsitsipas la Roland Garros cu Djokovic: "Un sport dur și brutal"

Roland Garros 2021 | Novak Djokovic este noul campion de la Roland Garros. Sârbul a revenit fantastic de la 0-2 la seturi în fața lui Stefanos Tsitsipas și a cucerit al doilea lui titlu la Paris, al 19-lea al carierei. Mouratoglou i-a transmis lui Tsitsipas un mesaj după înfrângerea suferită în "Orașul Luminilor".

Stefanos Tsitsipas

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic este noul campion de la Roland Garros! Sârbul a revenit duminică fantastic de la 0-2 la seturi în finala cu Stefanos Tsitsipas și a cucerit al doilea său titlu la Roland Garros, al 19-lea al carierei. Liderul mondial din ATP a câștigat finala cu Stefanos Tsitsipas, scor (6) 6-7, 2-6, 6-3, 6-2, 6-4, la capătul unui meci maraton care a durat patru ore și 12 minute de joc.
Astfel, "blestemul Rafael Nadal" se oprește la Roland Garros! Niciunul dintre cei doi jucători care au reușit să-l învingă pe iberic la Paris nu au reușit până acum să câștige și trofeul – Soderling (a pierdut finala cu Federer în 2009), Djokovic (a pierdut finala cu Wawrinka în 2015). Ieri, acest "blestem" a fost rupt de marele campion sârb. În plus, Nole este singurul tenismen din Era Open care are cel puțin câte două titluri la fiecare dintre cele patru turnee de Grand Slam.

Roland Garros 2021 | Mouratoglou, mesaj pentru Tsitsipas după finala pierdută la Paris

După finala pierdută la Roland Garros 2021, Patrick Mouratoglou, antrenorul care l-a descoperit pe Tsitsipas, i-a transmis grecului un mesaj: "Tenisul este un sport dur și brutal. Trebuie să acceptăm această înfrângere. Cel mai important lucru în acest moment este să îți îmbunătățești jocul în mod constant și să te dezvolți pe toate planurile.
Nu contează dacă învingi, deși ai câștigat mult în ultima vreme, sau pierzi, așa cum s-a întâmplat ieri, trebuie să înveți din tot pentru că ceea ce ți se întâmplă acum e o lecție, iar dacă înveți ceva din asta vei deveni din ce în ce mai bun. Suntem foarte mândri de tine, Stef", a scris Mouratoglou pe rețelele de socializare.
Înaintea finalei masculine de la Roland Garros, Mouratoglou a spus că totul depinde de cum se simte Novak Djokovic în ziua ultimului act de la Paris, "ce față își va arăta în finală". Până la urmă, Nole și-a arătat toate laturile pe teren în ziua marelui meci de la Roland Garros, iar după ce a cedat primele două seturi, a revenit incredibil și le-a câștigat pe următoarele trei, demonstrând ce campion uriaș este.
Jucătorii cu cele mai multe apariții în finalele de Grand Slam:
Cursa titlurilor de Grand Slam:
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo