Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#MeciuriMemorabile | Swiatek mania, în Polonia! Incredibil câți oameni s-au uitat la optimea cu Marta Kostyuk

Cristian Mihală

Actualizat 09/06/2021 la 12:09 GMT+3

Iga Swiatek s-a transformat într-un adevărat fenomen în Polonia. Sportiva de 20 de ani a devenit extrem de iubită, iar acest lucru se vede în audiențele generate.

Iga Swiatek jubelt über den Viertelfinaleinzug bei den French Open

Credit imagine: Getty Images

Fără set pierdut la Roland Garros din 2019 (atunci uimea pe toată lumea, ajungând până în optimi), Swiatek e de departe cea mai în formă sportivă din WTA. Performanțele, jocul său și felul de a fi au transformat-o într-o vedetă de prim rang, iar asta s-a tradus într-o emulație fantastică în rândul polonezilor.
În optimea de finală cu Marta Kostyuk, de luni, 720.000 de polonezi s-au uitat în medie, pe Eurosport, la partidă. Cifre incredibile (minutul de aur a strâns în fața micilor ecrane peste 1,1 milioane de telespectatori), mult peste cele generate la ediția de anul trecut de la Roland Garros. Prin comparație, în optimea de la Paris din 2020, când adversara a fost una mult mai ofertantă, Simona Halep, cea mai bună jucătoare pe zgură din lume în ultimii ani, audiențele au fost mult mai slabe. La confruntarea din toamna trecută s-au uitat, în medie, "doar" 171.000 de polonezi.
O țară care a trăit în ultimele decade în tenis doar prin Aga Radwanska și care avea ca principale sporturi urmărite fotbalul, ciclsimul și săriturile cu schiurile, a descoperit, grație Igăi Swiatek, și sportul alb.
În 2019, tenisul nu intra în topul celor mai urmărite 10 sporturi din Polonia. Clasamentul era dominat de fotbal și sărituri cu schiurile. Grație performanțelor lui Swiatek, lucrurile vor sta cu siguranță total diferit la finalul anului în curs.

Swiatek, tot mai apreciată, după ce rescrie istoria Roland Garros

Swiatek nu a creat o emulație fantastică doar în țara natală, partidele ei fiind urmărite pe orice meridian.
Cine va domina tenisul feminin în următorii 3 ani?
"Îmi place foarte mult să o urmăresc pe Iga Swiatek", a scris Murray după ultima partidă a Igăi. A fost un mesaj simplu care a atras atenția unui alt Andy, care a fost și el atent la victoria lui Swiatek cu 6-3, 6-4 în fața Martei Kostyuk în optimi.
Aceasta a fost a 11-a victorie consecutivă a lui Swiatek la Roland Garros și a extins astfel numărul de seturi consecutive câștigate la Paris până la 22.
"Sunt de acord. E grozavă", a scris și Roddick, inspirat de Murray.
"Mulțumesc Sir Andy! Ești cumva dispus la o sesiune de antrenamente? Am nevoie să-mi îmbunătățesc jocul pe iarbă!", a răspuns rapid și Swiatek. Poloneza a câștigat Wimbledon la juniori în 2018, dar cu siguranță că ar avea de câștigat de la un antrenmant cu un dublu campion la seniori la Wimbledon precum Murray.
Iga Swiatek (9 WTA) a oferit luni o nouă demonstrație de forță la Roland Garros, câștigând în minimum de seturi contra Martei Kostyuk (81 WTA), una dintre surprizeșle plăcute ale acestei ediții.
În sferturi, astăzi, în jurul orei 14:00, în direct pe Eurosport și Eurosport Player, Iga Swiatek o va întâlni pe Maria Sakari. Sportiva din Grecia, numărul 18 mondial, a pierdut un singur set la Roland Garros, în drumul spre penultimul act. Ea a avut un traseu dificil, cu Mertens în optimi și Sofia Kenin în sferturi.
Orice lovitură de la Roland Garros de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo