Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Navratilova: "Roland Garros e turneul Simonei Halep!". Singura jucătoare care îi poate da emoții

Cristian Mihală

Actualizat 26/09/2020 la 14:30 GMT+3

Martina Navratilova e convinsă că Simona Halep este marea favorită de la Roland Garros. Fosta mare campioană a explicat de ce ar fi o surpriză ca românca să nu se impună la Paris și o vede pe Victoria Azarenka drept singura în măsură să îi creeze emoții marii noastre campioane.

Simona Halep, favorită la Roland Garros

Credit imagine: Eurosport

Halep a abordat perfect anul 2020 post-pandemie. A refuzat să meargă la US Open, știind că se expune unor riscuri, iar tranziția de la hard la zgură va fi dificilă. A rămas în Europa, alegerea fiind una ideală. Românca s-a impus la Praga și Roma, fiind neînvinsă de 14 meciuri.
Cu Darren Cahill alături, sportiva din Constanța e de neoprit, toți specialiștii văzând-o marea favorită. Așa se întâmplă și în cazul Martinei Navratilova, care, pe lângă pregătirea perfectă a Simonei, spune că aceasta are și un alt mare avantaj: condițiile meteo. Frigul va face ca mingile să fie mai grele, astfel că sportivele de atac vor avea un mare minus. Ca atare, Simo, o sportivă de regularitate, va putea să își facă jocul obișnuit, în timp ce multe din adversare vor simți un disconfort real.
"Pentru prima dată, Roland Garros se joacă toamna, va fi mai frig, iar mingile vor fi mai grele și mai lente, condiții care o avantajează pe Simona Halep. În zilele reci și umede din Paris, va fi foarte greu pentru oricine să treacă de Simona Halep, care se mișcă excelent pe zgură. Jucătoarele de atac, ca Serena Williams și Karolina Pliskova, nu vor aprecia condițiile de toamnă, fiindcă nu vor beneficia de serviciile puternice și loviturile în forță de care dispun. Vor fi lovituri pe care le vor crede câștigătoare, dar mingile tot le vor fi returnate.
Abia am ajuns în Paris, e vânt și ceva ploaie, deci va fi Raiul celor care returnează bine. E turneul Simonei Halep. Nu a mers la US Open, deci e fresh, iar încrederea ei este la nivel înalt după ce a câștigat două turnee pe zgură, la Praga și Roma, bifând 10 victorii consecutive. Această combinație, de prospețime, încredere și o serie de victorii înseamnă că este exact unde vrea să fie pentru Roland Garros. I-am urmărit câteva meciuri la Roma, arăta calmă și în control. Limbajul corpului era excelent, iar tenisul ei de asemenea. Părea că își spune: Ești în control!", a scris Navratilova într-un editorial pe siteul oficial al WTA.

Azarenka, singura care poate amenința supremația Simonei Halep la Roland Garros

Karolina Pliskova, Elina Svitolina, Kiki Bertens sau Garbine Muguruza sunt, potrivit experților, principalele adversare ale Simonei Halep, la Roland Garros.
Navratilova e de altă părere și crede că o singură sportivă are suficiente argumente pentru a îi oferi o replică pe măsură învingătoarei de la Roland Garros 2018: Victoria Azarenka. Aceasta a jucat perfect în turneele din SUA, câștigând la Cincinnati și reușind finală la US Open. Trecerea pe zgură nu va fi o problemă pentru sportiva din Belarus, care e gata de un nou turneu mare.
"În afară de Simona Halep,Victoria Azarenka este cea mai probată jucătoare în meciuri, fiindcă a făcut finala la US Open. Doar două săptămâni mai târziu, joacă pe o altă suprafață, pe cealaltă parte a Atlanticului, dar mi se pare că va face excelent tranziția între hard și zgură. Deși zgura nu este suprafața favorită a Victoriei Azarenka, ea a crescut pe zgură și se simte confortabil pe ea.
La WTA Roma, a ajuns până în sferturi, deși abia zburase de la New York. Iar Azarenka se hrănește din presiune. A așteptat 7 ani până a jucat iar o finală de Grand Slam și va dori acum să se întoarcă în această postură, după US Open. Dintre toate jucătoarele de pe tablou, Halep și Azarenka sunt cele mai bine plasate pentru Roland Garros. Aș fi inclus-o și pe Naomi Osaka în acest grup, dar lipsește din cauza accidentării. Dar pe o zgură lentă, umedă, Halep este favorita", a mai spus fosta mare jucătoare.
Martina Navratilova este una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din istorie. Născută în Cehoslovacia, aceasta a dominat autoritar anii '80 în tenisul feminin. A câștigat 18 turnee de Grand Slam doar la simplu, la US Open impunându-se de două ori (1982, 1984).
De mâine, începe a 118-a ediție a competiției de la Roland Garros, turneul urmând să se dispute în perioada 27 septembrie - 11 octombrie 2020. Cele mai tari meciuri de la Paris vor putea fi urmărite în direct pe Eurosport, iar pe aplicația Eurosport Player veți putea vedea toate partidele din complexul de la Roland Garros.
Roland Garros Show
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo