Eurosport
Djokovic a prefațat o eventuală semifinală cu Alcaraz la Roland Garros! Nole, elogii pentru iberic
De
Publicat 06/06/2023 la 20:19 GMT+3
Novak Djokovic s-a calificat în semifinale la Roland Garros, după ce l-a învins în 4 seturi pe Karen Khachanov, scor 4-6, 7-6(0), 6-2, 6-4. Pentru un loc în ultimul act, Nole se va duela cu învingătorul sfertului Carlos Alcaraz - Stefanos Tsitsipas. Vorbind despre un eventual meci cu liderul mondial, sârbul a spus că ar fi o mare provocare pentru el, vorbind la superlativ despre Carlitos.
Novak Djokovic, Carlos Alcaraz
Credit imagine: AFP
Novak Djokovic este primul semifinalist de la Roland Garros. Sârbul l-a învins în 4 seturi pe Karen Khachanov, scor 4-6, 7-6(0), 6-2, 6-4, după 3 ore și 43 de minute de joc, și acum așteaptă să afle cu cine se va duela pentru un loc în ultimul act.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/06/06/3721568-75721288-2560-1440.png)
Novak Djokovic e în careul de ași la Roland Garros! Sârbul, testat serios de Karen Khachanov
Sursa video: Eurosport
Adversarul său se va alege dintre Carlos Alcaraz și Stefanos Tsitsipas, care se întâlnesc în această seară în al doilea sfert de finală. Ibericul este mare favorit, având în vedere forma arătată la Paris, iar Djokovic a fost rugat să prefațeze un eventual duel cu liderul mondial în careul de ași.
Novak Djokovic, cuvinte mari la adresa lui Carlos Alcaraz, pe care l-ar putea întâlni în semifinalele Roland Garros
Chiar dacă a subliniat că Tsitsipas nu trebuie ignorat, Nole a recunoscut că Alcaraz este jucătorul de învins la această ediție și ar fi o mare provocare pentru el să-l întâlnească. Djokovic a spus că tânărul iberic îi aduce aminte de un conațional al acestuia, referindu-se în mod evident la Rafa Nadal.
"Alcaraz performează foarte bine, fără îndoială, este un tip grozav, atât pe teren, cât și în afara acestuia. El aduce multă intensitate, îmi amintește de cineva stângaci din țara lui (n.r. Rafa Nadal). Își merită succesele. Muncește din greu și este un jucător complet la doar 20 de ani. Am jucat o singură dată cu el, la Madrid. Dacă ajunge în semifinale, va fi un joc pe care mulți oameni vor să-l vadă. Va fi cea mai mare provocare pentru mine de până acum în acest turneu. Dacă vrei să fii cel mai bun, trebuie să-l învingi pe cel mai bun, iar el este jucătorul de învins aici. Dar trebuie să-l învingă pe Tsitsipas, nu putem să-l lipsim de respect pe un finalist de la Roland Garros", a spus Djokovic, citat de puntodebreak.com.
Djokovic a recunoscut că în meciul cu Khachanov nu a jucat cel mai bun tenis al său în primele două seturi, dar asta și datorită replicii solide primite din partea adversarului. Nole a spus că își va analiza evoluția și va încerca să intre mai bine în duelul din semifinale.
"Trebuie să încerci întotdeauna să fii la cel mai bun nivel al tău. Astăzi am ieșit pe teren și o parte din mine a rămas în vestiar, așa m-am simțit. Și datorită jocului prestat de Karen am avut un început groaznic. Lucrul bun la Grand Slam-uri este că, dacă pierzi primele două seturi, ai totuși șanse să câștigi. Nu este primul joc în care a trebuit să schimb lucrurile. Este important să câștigi un joc în care ai fost jos. Acum am câteva zile libere, ceea ce este bine să recuperez cât mai multă energie fizică și să dau totul vineri. Sunt critic cu mine, dar sunt fericit că sunt în semifinalele unui Grand Slam, sper să câștig vineri. Astăzi este prima zi în care am pierdut un set. în acest turneu. Era oarecum previzibil. O iau ca pe ceva foarte pozitiv. Îmi voi analiza jocul cu echipa mea pentru a ajunge mai bine pregătit pentru următorul meci. Cu siguranță am nevoie de un început mai bun în semifinale.", a conchis Djokovic.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/06/06/3721574-75721413-2560-1440.jpg)
Novak Djokovic a vorbit în franceză pe Chatrier, după calificarea în semifinale la Roland Garros
Sursa video: Eurosport
Roland Garros 2023 se desfășoară în perioada 28 mai – 11 iunie la Paris. Toate meciurile de la cel de-al doilea turneu de Grand Slam al anului se văd în direct pe canalele Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo