Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ivanisevic, ironie fină pentru cei care-l vedeau favorit pe Alcaraz în fața lui Djokovic, la Roland Garros: "Pa, pa!"

Nicu Savin

Publicat 13/06/2023 la 18:13 GMT+3

Goran Ivanisevic a făcut o analiză amplă asupra a tot ceea ce s-a întâmplat la Roland Garros, unde Djokovic a cucerit al 23-lea său turneu de Grand Slam din carieră. Antrenorul sârbului s-a aplecat asupra duelului din semifinale împotriva lui Carlos Alcaraz și a trimis o "săgeată" ironică către toți cei care l-au considerat favorit pe iberic.

Carlos Alcaraz, lovitura turneului, la Roland Garros! Reacție de milioane a lui Novak Djokovic

Novak Djokovic - Carlos Alcaraz a fost meciul care a oprit în loc lumea tenisului, la Roland Garros. Cei doi jucători au oferit un spectacol fabulos timp de două seturi, dar apoi ibericul a acuzat probleme medicale și nu a mai contat în lupta pentru victorie.
picture

Scene dramatice la Roland Garros! Alcaraz a pierdut un game pentru a putea primi îngrijiri medicale

Toată lumea se întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă Alcaraz ar fi putut juca la un nivel optim și nu puțini sunt specialiștii care sunt de părere că ibericul ar fi câștigat, mai ales că era jucătorul care venea din urmă și jocul său era în creștere.
Și înaintea partidei, majoritatea experților îl vedeau favorit pe Alcaraz, având ca argument principal jocul mai bun al ibericului în sezonul de zgură, dar și la Paris, până în semifinale. Chiar dacă nimeni nu se îndoia de capacitatea lui Nole de a-și ridica nivelul în meciurile mari, Carlitos era alesul celor mai mulți specialiști pentru acel meci.

Goran Ivanisevic, mesaj tranșant pentru specialiștii care îl vedeau favorit pe Alcaraz în duelul cu Djokovic de la Roland Garros

La câteva zile distanță, Goran Ivanisevic a abordat acest subiect și a declarat că a fost total deplasat ca Alcaraz să fie considerat favorit într-un duel cu Djokovic, mai ales la un Grand Slam. Antrenorul lui Nole nu și-a ascuns simpatia pentru tânărul jucător iberic, despre care este convins că va câștiga multe Grand Slam-uri, dar a subliniat că nu poate fi considerat deocamdată favorit în fața sârbului la un turneu major.
"Înainte de semifinală, mulți spuneau că Alcaraz este favoritul, dar nu poți spune asta. Tipul (n.r. Djokovic) a jucat 33 de finale de Grand Slam, a câștigat 22. Carlos este uimitor, îl iubesc și el va câștiga multe turnee de Grand Slam, dar nu puteai spune că a fost favoritul. Da, a jucat mai bine înainte de Roland‐Garros, dar e un Grand Slam, sunt nervi... Vezi ce s-a întâmplat cu el în setul trei (n.r. crampele musculare au fost provocate de stres). Și Novak știe ce are de făcut și așteaptă. După cum a spus Andy Roddick, Novak îți ia picioarele, apoi sufletul, îți sapă mormântul și apoi ești mort. Pa! Pa. (Râde)", a spus Ivanisevic, citat de welovetennis.fr.
De notat că înaintea turneului de la Paris, chiar și Novak Djokovic a admis că Alcaraz este favorit la cucerirea trofeului.
Novak Djokovic este încă la un nivel extraordinar și în lunile următoare va vâna noi recorduri. Ivanisevic a recunoscut că Nole își dorește să realizeze calendar Grand Slam-ul (câștigarea tuturor turneelor majore în același an), performanță pe care doar Rod Laver a reușit-o în Era Open (1969). Sârbul a fost aproape în 2021, dar a pierdut finala de la US Open în fața lui Medvedev, după ce câștigase în acel an Australian Open, Roland Garros și Wimbledon.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo