Carlos Alcaraz, după ce a aflat de coincidența pe care doar "Zeii tenisului" o puteau aranja, după finala epică de la Roland Garros : "E destinul"
Publicat 09/06/2025 la 07:52 GMT+3
Carlos Alcaraz a câștigat al doilea său titlu la Roland Garros, după o finală pentru istoria tenisului în fața lui Jannik Sinner, decisă în tie-break-ul setului 5. O coincidență uluitoare a ieșit la iveală după succesul ibericului, el obținând al 5-lea Grand Slam al carierei la fix aceeași vârstă pe care o avea și Nadal când a atins această bornă. Aflând asta, Carlitos a spus că e mâna destinului.
Jannik Sinner - Carlos Alcaraz - Roland Garros Rezumat
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz a câștigat al doilea titlu consecutiv la Roland Garros, după ce l-a învins pe Jannik Sinner într-unul dintre cele mai fascinante meciuri din istoria tenisului. Ibericul nu doar că a revenit de la 0-2 la seturi, dar în actul al 4-lea a salvat 3 mingi de meci legate, pentru ca apoi să se impună cu scorul final de 4-6, 6-7(4), 6-4, 7-6(3), 7-6(10-2).

Betano Roland Garros 2025
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Meciul a durat 5 ore și jumătate, fiind cel mai lung din istoria finalelor Grand Slam-ului parizian. Alcaraz a recunoscut că a fost un miracol faptul că a reușit să revină în acest meci și a dezvăluit că în momentele în care era cu spatele la zid s-a gândit la idolul său, Rafael Nadal.
"Când mă simțeam mai rău, nu mai aveam putere, am încercat să mă gândesc la Rafa, la toate revenirile pe care le-a reușit.", a spus ibericul în cadrul unui interviu acordat lui Jim Courier.
Carlos Alcaraz, aproape fără cuvinte când a aflat că a câștigat al 5-lea titlu de Grand Slam la exact aceeași vârstă ca și Rafa Nadal
La scurt timp după meci a ieșit la iveală o coincidentă absolut uimitoare. Carlos Alcaraz a câștigat al 5-lea titlu de Grand Slam al carierei la 22 de ani, o lună și 3 zile. E exact vârsta la care Rafa Nadal ridicat deasupra capului al 5-lea trofeu la turneele majore, după un meci considerat cel mai frumos din istorie, finala de la Wimbledon 2008, câștigată cu 9-7 în decisiv contra lui Roger Federer.
La conferința de presă de aseară, lui Carlos Alcaraz i s-a adus la cunoștință această statistică uluitoare, iar ibericul a spus că doar destinul putea aranja lucrurile într-un asemenea mod.
"Ei bine, trebuie să-mi dau seama că am făcut așa ceva. Cred că acesta este primul pas. Sincer, coincidența de a câștiga cel de-al 5-lea Grand Slam la aceeași vârstă cu Rafa Nadal... o să spun că acesta este destinul. Este o statistică pe care o voi păstra cu mine pentru totdeauna. Să câștig la fix aceeași vârstă cu Rafa, idolul meu, e o inspirație. Este o mare onoare. Sper că nu se va opri totul aici", a spus Alcaraz.
Lumea tenisului este la picioarele lui Alcaraz și Sinner după finala fantastică de la Paris. Rafa Nadal a fost printre primii care i-a felicitat pe cei doi protagoniști, dar reacția care a sintetizat cel mai bine ceea ce s-a întâmplat la Paris a fost cea a lui Roger Federer, care a spus că au existat 3 câștigători în acest meci: cei doi finaliști și tenisul. Simona Halep a avut și ea un mesaj emoționant, subliniind că i s-a rupt sufletul că cineva a trebuit să piardă un asemenea duel.
Finala de la Roland Garros 2025 a fost prima de Grand Slam în care cei doi lideri ai noii generații au fost adversari. În total, Sinner și Alcaraz au jucat 12 meciuri, ibericul având un avans de 8-4 la directe (3-1 la turneele de Grand Slam). Având în vedere vârsta lor fragedă și felul în care arată circuitul în acest moment, e foarte posibil ca ultimul act de la Roland Garros 2025 să fi fost doar prima încleștare dintr-o serie lungă de meciuri cu trofee majore pe masă între cei doi jucători fenomenali.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
6
77
4
63
62
4
64
6
77
710
Promo
Promo