Roland Garros: Controversa turneului pe zgura pariziană! "Musetti trebuia descalificat" + Paralela cu Djokovic de la US Open
Lorenzo Musetti a fost protagonistul unui moment controversat la Roland Garros, scăpând ca prin urechile acului de o descalificare, după ce a șutat o minge într-o arbitră de linie. Tim Henman și Boris Becker au păreri împărțite în ceea ce privește decizia arbitrului de scaun, care a permis ca jocul să continue, italianul calificându-se în semifinale.
Musetti, la un pas de descalificare la Roland Garros! "Precedentul Djokovic" nu s-a repetat
Sursa video: Eurosport
Lorenzo Musetti l-a învins pe Frances Tiafoe în patru seturi, cu scorul de 6-2, 4-6, 7-5, 6-2, după două ore și 50 de minute de joc, și s-a calificat în prima lui semifinală la Roland Garros, a doua a carierei într-un turneu de Grand Slam.

Betano.
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la Roland Garros de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Partida dintre cei doi nu a fost lipsită de controversă, italianul fiind aproape de o descalificare după ce a lovit o arbitră de linie cu mingea. Musetti a șutat într-o minge primită de la copilul de mingi, iar aceasta a lovit pieptul arbitrei. Tiafoe a cerut descalificarea, dar arbitrul de scaun a dat doar un avertisment. Fanii tenisului au izbucnit și au comparat faza cu cea de la US Open 2020, atunci când Djokovic făcea ceva similar și era descalificat.
Acum s-a luat, însă, altă decizie, iar Tim Henman e de părere că arbitrul a greșit lăsând meciul să continue. Fostul jucător crede că fapta a fost una care ar fi impus descalificarea și chiar și-a amintit că a trecut prin ceva similar într-un meci de dublu.
"Conform regulilor, dacă lovești sau șutezi o minge din frustrare și aceasta lovește un băiat de mingi, un arbitru de linie sau arbitrul de scaun, poți fi descalificat. Din această perspectivă, arbitrul ar fi putut interpreta acel gest ca motiv de descalificare.
Totuși, dacă Musetti ar fi fost descalificat pentru acel gest, s-ar fi simțit foarte ghinionist și nedreptățit. Când șutezi o minge departe, ori trebuie să fii un fotbalist mai bun și să o trimiți în direcția corectă, ori îți asumi riscul să se întâmple așa ceva.
Vine din partea cuiva care a fost descalificat acum mult timp. Jucam dublu cu Jeremy Bates și conduceam cu 4-1 în tiebreak-ul setului al treilea. Aș putea spune că eram aproape să câștigăm meciul. Nu a fost un acces de furie și nici nu "mi-am aruncat jucăriile din pătuț", dar adversarii noștri au dat două lovituri norocoase, iar eu aveam o minge în buzunar.
Mă întorceam spre linia de fund ca să servesc și am lovit mingea din frustrare, fără să mă uit. Fata de mingi era pe cealaltă parte a fileului și tocmai își ridica capul ca să alerge în partea cealaltă, iar mingea a lovit-o în cap. A fost o descalificare. L-am implorat pe arbitru: "Hai, lasă-mă de data asta." A fost vina mea. Mi-am asumat responsabilitatea și i-am cumpărat fetei de mingi un buchet frumos de flori a doua zi. De atunci suntem prieteni", a declarat Tim Henman.
Boris Becker spune că situația lui Musetti de la Roland Garros nu se compară cu cea a lui Djokovic de la US Open 2020
Boris Becker are altă părere față de Henman și spune că arbitrul a procedat corect acordând doar un avertisment.
"Arbitrul german (n.r. Timo Janzen) a făcut o treabă excelentă astăzi. Nu poți să-l descalifici pe Musetti pentru așa ceva. Avertismentul a fost justificat, dar nu poți compara situația cu cea a lui Djokovic (n.r. descalificarea de la US Open 2020). Internetul trebuie să se mai liniștească. Toată lumea încearcă să fie mai sfântă decât Papa. Dar hai să păstrăm lucrurile în perspectivă. A fost un avertisment, nu o descalificare", a concluzionat Boris Becker.
Musetti a câștigat meciul după controversa turneului și își așteaptă acum adversarul din semifinale. Pentru un loc în marea finală, el se va duela cu câștigătorul meciului Tommy Paul – Carlos Alcaraz.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/04/17/image-143aa6ab-416c-4cdb-a574-2f28f386a053-85-2560-1440.jpeg)
Roland Garros 2025 începe pe 25 mai și va fi în exclusivitate în România pe Eurosport și Max
Sursa video: Eurosport
Roland Garros 2025 se desfășoară în perioada 25 mai - 8 iunie și se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
6
4
7
6
2
6
5
2
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2206.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)