Djokovic, discurs șocant la Monte Carlo, după eșecul cu Tabilo: "Îmi pare rău pentru toți care au asistat la asta!"
Novak Djokovic a încasat a doua înfrângere în fața lui Alejandro Tabilo și a fost eliminat încă din turul al doilea la Monte Carlo. Sârbul s-a grăbit la conferința de presă, acolo unde a avut un discurs nemaiîntâlnit.
Novak Djokovic, Monte Carlo 2025
Credit imagine: Getty Images
Novak Djokovic a fost departe de cea mai bună versiune a sa și a pierdut încă de la primul meci disputat la Monte Carlo, acolo unde câștigase de două ori în carieră, în 2013 și 2015. Sârbul a cedat în minimum de seturi în fața chilianului Alejandro Tabilo, ocupant al locului 32 ATP. Acesta din urmă s-a impus cu 6-3, 6-4, după o oră și 28 de minute de joc.
Acesta a fost al doilea meci direct dintre Djokovic și Tabilo, iar chilianul se poate lăuda cu un record perfect la seturi: 4-0 în fața celui mai longeviv lider mondial din istorie. Aceasta este a doua sa victorie în fața unui jucător din Top 10 ATP, ambele fiind obținute în fața legendarului sârb. De altfel, Tabilo este al treilea jucător care nu a pierdut în fața lui Djokovic după ce l-a întâlnit de mai multe ori la nivel ATP, alături de Marat Safin și Jiri Vesely.
CITEȘTE ȘI:
- Zverev și Alcaraz, frustrați de situația din clasament. Djokovic: "Îmi imaginez că nu-s satisfăcuți"
- Sinner va fi aproape sigur lider ATP la Roland Garros! Scenariul SF prin care Alcaraz l-ar devansa
Djokovic, discurs necaracteristic, după eșecul cu Tabilo, la Monte Carlo
Novak Djokovic a avut un moment de sinceritate brutală după eliminarea surprinzătoare de la Monte Carlo. În conferința de presă, sârbul nu și-a ascuns dezamăgirea și a oferit răspunsuri tăioase, cu un amestec de ironie amară și frustrare. Un jurnalist i-a spus sârbului că nu a avut "cea mai bună zi la birou", Djokovic a zâmbit și a răspuns sec:
"Cea mai bună zi (zâmbește)? A fost, de fapt, mai degrabă cea mai proastă zi". A continuat spunând că, deși spera să evite un astfel de moment, se aștepta într-o oarecare măsură la o prestație slabă: "Speram să nu se întâmple, dar exista o probabilitate destul de mare să joc așa. A fost oribil. O senzație oribilă să joc în felul ăsta... și îmi pare rău pentru toți cei care au fost nevoiți să asiste la asta".
Când a fost întrebat dacă are o explicație pentru prestația sa modestă, Novak a părut ezitant: "Nu știu. Nu o am. Sau o am și nu o am. Nici nu-mi pasă prea mult". Jurnaliștii au menționat apoi un moment surprins înainte de meci, în care Djokovic era văzut pe terenul de antrenament ținându-se de braț, fiind ajutat de cineva din staff. Întrebat dacă a avut probleme fizice, Novak a minimalizat incidentul: "Totul e în regulă. Doar o chestie minoră, minoră".
A urmat o altă întrebare, despre eventuale probleme la ochi. Răspunsul lui a fost tranșant: "Nu există nicio accidentare". Cu toate acestea, forma arătată pe teren i-a surprins chiar și pe cei mai sceptici. Întrebat care este obiectivul său pe zgură, Djokovic a fost clar și concis: "Roland Garros". Jurnalistul a fost surprins de simplitatea răspunsului și a întrebat: "Atât?" Novak a confirmat, zâmbind: "Atât".
Un alt moment interesant al conferinței a venit când i s-a reamintit că, într-un interviu anterior, a spus că nu are așteptări. Reporterul a părut intrigat: "Mi s-a părut surprinzător, pentru că ar trebui să ai..." Djokovic a explicat, cu un ton apăsat: "Ei bine, mă așteptam măcar să am o prestație decentă. Nu așa ceva. A fost groaznic. Nu aveam așteptări mari, sincer. Știam că voi avea un adversar dificil... și știam că probabil voi juca prost. Dar așa de prost... nu mă așteptam...".
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4328.png)
3
4
6
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)