Alcaraz e în sferturi la Monte Carlo, după ce a cedat set în optimi. Liderul ATP, încercat serios de locul 30 ATP
Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală de la Monte Carlo, după ce a trecut în trei seturi de Tomas Etcheverry, aflat pe locul 30 ATP. Spaniolul este obligat să câștige titlul la Monaco pentru a nu pierde poziția de lider mondial în favoarea lui Jannik Sinner.
Carlos Alcaraz, campion în premieră la Australian Open! Top 5 puncte din finala cu Novak Djokovic
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz, campionul en-titre, a obținut joi calificarea în sferturile de finală ale turneului Masters 1000 de la Monte Carlo. Ibericul l-a învins pe Tomas Etcheverry în trei seturi, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-3, la capătul unui meci care a durat două ore și 24 de minute de joc.
Alcaraz a avut în dreptul său 45 de lovituri direct câștigătoare și 46 de erori neforțate. Pentru iberic, aceasta a fost a șaptea victorie consecutivă pe zgura din "Principat" și a 15-a victorie consecutivă pe zgură.
Începând din 1990, Carlos Alcaraz (35) este acum unul dintre cei șase jucători care au ajuns în 20 de sferturi de finală la turneele Masters 1000 în mai puțin de 40 de turnee principale, după Stefan Edberg (26), Rafael Nadal (32), Pete Sampras (33), Novak Djokovic (34) și Jannik Sinner (39).
CITEȘTE ȘI:
Carlos Alcaraz e în sferturi la Monte Carlo! Ibericul a depășit "testul" Etcheverry
O singură dată se mai întâlniseră cei doi în circuitul mondial masculin, în 2020, atunci când Alcaraz s-a impus în minimum de seturi. Ibericul conduce acum cu 2-0. Dacă primul set a fost controlat în întregime de Alcaraz, care s-a impus de trei ori pe serviciul adversarului, liderul ATP s-a relaxat peste măsură în manșa secundă.
În setul al doilea și-a cedat serviciul de două ori, spre deosebire de adversarul său, care a clacat la serviciu o singură dată, astfel trimițând partida în decisiv. În manșa a treia, ritmul a fost din nou dictat de Alcaraz, așa cum era de așteptat. Spaniolul nu i-a mai lăsat adversarului său posibilitatea de a dicta punctele și a încheiat setul la 3.
În runda precedentă, Carlos Alcaraz a trecut de Sebastian Baez în minimum de seturi, cu scorul de 6-1, 6-3, după 70 de minute de joc. În sferturile de finală, Carlos Alcaraz îl va înfrunta în premieră pe favoritul numărul 8, Alexander Bublik. Kazahul a trecut în optimi de cehul Jiri Lehecka cu scorul de 6-2, 7-5, după o oră și 16 minute de joc.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2768.png)
6
4
6
1
6
3
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)