Djokovic, amenințat de primul adversar de la Paris:"Abia aștept să văd cum îmi va contracara jocul"

Novak Djokovic și-a aflat primul adversar de la Mastersul de la Paris. Este vorba despre Maxime Cressy, care a trecut cu un dublu 6-3 de Diego Schwartzmann. Americanul s-a declarat nerăbdător să-l înfrunte pe fostul lider mondial și chiar a făcut câteva declarații amenințăroare, spunând că abia așteaptă să vadă cum va reuși sărbul să răspundă jocului său ultra-ofensiv.

Novak Djokovic

Credit imagine: Imago

Novak Djokovic este printre marii favoriți la trofeu la Mastersul de la Paris, turneu la care deține toate recordurile posibile. Nole are 15 victorii consecutive în circuit, după titlurile obținute la Wimbledon, Tel Aviv și Astana, iar un parcurs lung la turneul din capitala Franței este foarte probabil.
După ce a avut un prim tur liber, sârbul va intra în competiție contra lui Maxime Cressy. Americanul nu a avut emoții în primul tur cu Diego Schwartzmann, pe care l-a învins cu 6-3, 6-3 și se anunță un adversar redutabil pentru fostul lider mondial.
Cressy este un jucător aparte în circuit, care aduce mereu aminte de tenisul din urmă cu 30 de ani. Americanul cu origini franceze joacă serviciu-voleu aproape tot timpul servește și urcă la fileu de fiecare dată când are ocazia chiar și la game-urile de retur.
Citește și:

Djokovic, pus în gardă de Maxime Cressy, înaintea duelului de la Paris

Vorbind despre duelul cu Djokovic de la Paris, Cressy a spus că abia așteaptă să-l întâlnească pe marele jucător sârb și să vadă cum va reuși acesta să-i contracareze jocul. Cei doi jucători nu s-au mai întâlnit niciodată, deci va fi interesant de urmărit cum va decurge partida.
"Ca să spun adevărul, în mintea mea, deja mi-am imaginat că joc împotriva lui Djokovic. Am în minte ce aș putea face. Aștept cu nerăbdare să fiu pe teren și să văd cum îmi va contracara jocul, ce soluții va găsi și cum voi reacționa eu. Este o adevărată plăcere să-mi pot măsura forțele cu el", a spus Cressy, citat de welovetennis.fr.
Djokovic este poate cel mai bun jucător din lume la retur, astfel că nu se va intimida de jocul super-ofensiv al lui Cressy. Cel mai probabil, vom avea parte de un duel extrem de spectaculos, dar e clar că sârbul pleacă cu prima șansă. Experiența superioară, forma de moment și performanțele reușite la Paris de-a lungul timpului reprezintă atuu-uri importante pentru Nole, dar Cressy nu are nimic de pierdut, iar curajul din declarațiile sale este o dovadă că va evolua cu "garda jos" contra unuia dintre cei mai buni jucători din istorie.
Turneul ATP Masters de la Paris se vede în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo