Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Djokovic deține toate recordurile posibile la Mastersul de la Paris! Treaseul virtual al sârbului

Nicu Savin

Actualizat 29/10/2022 la 14:11 GMT+3

Novak Djokovic va juca săptămâna viitoare pentru a 16-a oară la Mastersul de la Paris, competiție care va fi în direct pe Eurosport și aplicația Eurosport. Astfel, sârbul va ajunge să dețină toate recordurile posibile la turneul din capitala Franței.

Novak Djokovic posa con su trofeo de campeón del Masters 1.000 de París-Bercy

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic se numără printre favoriții turneului Masters de la Paris, ultimul din această categorie din 2022. Sârbul nu a mai pierdut vreun meci în circuitul ATP din luna mai, când a fost eliminat de Rafa Nadal în sferturile de la Roland Garros. De atunci, Nole a cucerit 3 trofee, la Wimbledon, Tel Aviv și Astana. Singurul său eșec în acest interval a venit la Laver Cup, în fața lui Felix Auger Aliassime, dar acea competiție nu este una oficială.
Djokovic este pentru a 16-a oară pe tabloul principal la Mastersul de la Paris, egalând astfel recordul deținut până acum de Fernando Verdasco. Nole deține acum toate recordurile posibile la competiția din capitala Franței, având cele mai multe titluri (6), cele mai multe finale (7), cele mai multe titluri și finale consecutive (3), cele mai multe meciuri jucate (49), cele mai multe meciuri câștigate (41) și cele mai multe victorii consecutive (17).
Djokovic este lider all-time la capitolul trofee de Masters, cu 38 de turnee câștigate (din 55 de finale jucate), două mai mult decât Rafa Nadal (36 din 53 de finale).
Citește și:

Djokovic - Nadal și Alcaraz - Medvedev, posibile semifinale de vis la Paris Masters

Djokovic este campionul en-titre de la Paris, după ce în 2021 a trecut în finală de Daniil Medvedev în 3 seturi, luându-și revanșa după eșecul din finala US Open. Ultimul act de anul trecut s-ar putea reedita săptămâna viitoare, deoarece foștii lideri mondiali nu se regăsesc pe aceeași parte a tabloului.
Djokovic va avea un prim tur liber și va începe turneul contra lui Schwartzmann sau Cressy. Primul test serios ar putea veni în sferturi, când Cilic sau Ruud i-ar putea fi adversari, iar în semifinale am putea avea parte de un meci epic, între Nole și Rafa Nadal. Matadorul va începe și el abia în turul secund, contra lui Roberto Bautista Agut sau Tommy Paul, iar până la un posibil duel cu Djokovic ar mai putea da peste jucători precum Shapovalov, Tsitsipas, Coric sau Norrie.
Pe cealaltă jumătate de tablou marii favoriți sunt Daniil Medvedev și Carlos Alcaraz, care se vor putea duela abia în semifinale. Rublev, Auger-Aliassime, Berrettini, Rune, Hurkacz sau Tiafoe sunt alți tenismeni puternici de pe acea jumătate.
Turneul ATP Masters de la Paris se vede în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo