Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rafael Nadal, eliminat în sferturile de finală de la Roma! Surpriză uriașă produsă de Schwartzman

Irina Aldea

Actualizat 20/09/2020 la 01:17 GMT+3

Diego Schwartman a produs surpriza turneului Masters 1000 de la Roma și l-a eliminat pe campionul en-titre, Rafael Nadal.

Rafael Nadal

Credit imagine: Getty Images

Ocupant al locului 15 ATP, Diego Schwartman a produs surpriza turneului în această seară la Roma și l-a eliminat pe cel supranumit regele zgurii, Rafael Nadal, în faza sferturilor de finală ale competiției organizate la Foro Italico. Mai mult, Schwartman s-a impus în minimum de seturi, scor 6-2, 7-5, la capătul unui meci care a durat două ore și două minute de joc.
În continuare, argentinianul îl va întâlni pe zgura de la Roma pe Denis Shapovalov, care a trecut în sferturi azi de Grigor Dimitrov în trei seturi. Înaintea meciului din Roma, Rafael Nadal îl învinsese pe Schwartman de nouă ori din tot atâtea partide jucate și părea că nu are nicio șansă în fața matadorului.

Diego Schwartzman a produs surpriza turneului la Roma

"Tenisul este nebun, mă gândeam să merg la Hamburg să-mi reglez ritmul, dar azi am jucat nemaipomenit, nu am crezut că pot să-l bat pe Nadal, e foarte diferit, e prima dată când îl înving și speram să fie cu spectatori, dar mă bucur că am reușit asta. Am jucat de nouă ori cu el, nu am fost aproape, dar am simțit mereu că am o șansă în fața lui. Azi am folosit fiecare șansă pe care am avut-o și sunt foarte mulțumit de cum am jucat azi", a spus Schwartzman la interviul de după meci.
În cealaltă semifinală se întâlnesc Novak Djokovic și Casper Ruud. Turneul Masters 1000 de la Roma poate fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și pe aplicația Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo