Anca Todoni, ce ghinion! Românca pierdut al doilea meci la rând după ce a avut mingi de meci, la Eastbourne, în calificări

Anca Todoni, a treia cel mai bine clasată jucătoare din România, a fost învinsă încă din primul tur al calificărilor la turneul WTA 250 de la Eastoburne. Sportiva noastră a avut trei mingi de meci cu favorita numărul 6, Greet Minnen.

Wimbledon 2025 se vede în direct pe Eurosport și Max în perioada 30 iunie - 13 iulie

Sursa video: Eurosport

Anca Todoni, aflată pe locul 90 WTA, a fost învinsă incredibil în primul tur al calificărilor de la Eastbourne, turneu de categorie WTA 250. Sportiva noastră a cedat în fața favoritei numărul 6, belgianca Greet Minnen, cu scorul de 7-6 (4), 1-6, (9) 6-7, după două ore și 34 de minute de joc.
Într-un nou meci nebun, sportiva noastră a avut trei mingi de meci în tiebreak-ul setului decisiv, însă nu a profitat de niciuna și a sfârșit prin a fi eliminată dramatic. Aceasta a fost prima confruntare directă dintre Todoni și Minnen în circuitul mondial feminin.
CITEȘTE ȘI:

Anca Todoni, învinsă iar în mod dramatic, după ce a avut mingi de meci

În setul al treilea, Anca a condus cu 4-1 și 5-3, servind pentru meci, iar de la 30-0 pe propriul serviciu, Minnen a revenit și a reușit să trimită decisivul în tiebreak, acolo unde a salvat cele trei mingi de meci avute de româncă pentru a merge în finala calificărilor de la Eastbourne.
Anca Todoni vine după înfrângerea la limită suferită la turneul de la Nottingham, acolo unde a acces pe tabloul principal ca lucky loser. Sportiva noastră a avut acolo două mingi de meci cu Linda Noskova, favorita numărul 7, însă aceasta din urmă s-a impus în cele din urmă cu 8-6 în tiebreak-ul setului decisiv. Pentru sportiva noastră urmează Wimbledon-ul, al treilea turneu de Grand Slam al anului.
Wimbledon este programat în perioada 30 iunie - 13 iulie și se va vedea în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo