Rușii, loviți din toate părțile! După Daria Kasatkina, o altă vedetă din WTA vrea să-și schimbe cetățenia

Daria Kasatkina a declarat public că și-ar dori să reprezinte Elveția în circuitul WTA, însă cel mai bine clasată jucătoare din Rusia nu e singura care se gândește să facă acest pas.

Daria Kasatkina & Ekaterina Alexandrova

Credit imagine: Getty Images

Tenisul feminin din Rusia e pe care să piardă două dintre cel mai bine clasate jucătoare din ierarhia WTA. Daria Kasatkina a devenit "un inamic" al Rusiei, după ce și-a confirmat public homosexualitatea și i-a sfătuit pe tinerii tenismeni din țara natală să se orienteze spre alte țări dacă vor să facă performanță în sportul alb.
Acum, Daria Kasatkina pare hotărâtă să facă următorul pas în schimbarea cetățeniei și să joace pentru Elveția: "Alegerea e evidentă, pentru că vreau să continui să joc tenis pentru mine, aceasta e prioritatea mea. Nimeni nu vrea să pună paie pe foc, dar Elveția mi se pare o țară foarte stabilă și mi-ar plăcea să pot face trecerea în viitor", a declarat Kasatkina într-un interviu apărut pe YouTube.
CITEȘTE ȘI:

După Daria Kasatkina, o altă vedetă din WTA vrea să-și schimbe cetățenia

Rușii nu au parte de liniște. Dacă pe plan politic există tensiuni uriașe la Kremlin, nici pe plan sportiv nu e prea multă siguranță. Staff-ul echipei naționale de fotbal a Rusiei refuză revenirea în țară de teama mobilizării pe frontul din Ucraina, Daria Kasatkina e foarte aproape să-și schimbe cetățenia, iar Ekaterina Alexandrova, a 21-a jucătoare a lumii, se gândește serios să-și schimbe țara pe care o reprezintă.
În presa din Rusia există deja îngrijorare în privința Ekaterinei Alexandrova, iar președintele Federației Ruse de Tenis, Shamil Tarpischev, a comentat această posibilitate, în care a treia rachetă a Rusiei ar urma să joace pentru Cehia: "Într-adevăr, Alexandrova locuiește în Cehia de foarte mult timp. Ea se antrenează acolo, lucrează sub îndrumarea unor specialiști locali și e probabil atașată de cehi.
Cu toate acestea, nu știu nimic despre planurile ei de a concura sub steagul acestei țări. Cel puțin ea nu mi-a vorbit despre acest subiect. Este adevărat, acum sunt mai puțin implicat în tenisul feminin, această problemă este supravegheată de Igor Andreev. Dar nici el nu mi-a raportat nimic pe această temă, însă ar fi păcat să se întâmple una ca asta", a declarat Tarpischev, citat de Betonmobile.ru.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo