Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Nu vrem să mai auzim de ea!". Rușii s-au dezis de Daria Kasatkina, care va reprezenta o altă mare putere în tenis

Irina Aldea

Actualizat 29/09/2022 la 15:01 GMT+3

Daria Kasatkina a devenit "un inamic" al Rusiei, după ce și-a confirmat public homosexualitatea și i-a sfătuit pe tinerii tenismeni din țara natală să se orienteze spre alte țări dacă vor să facă performanță în sportul alb.

Daria Kasatkina

Credit imagine: Getty Images

Daria Kasatkina, prima rachetă a Rusiei, și-a declarat în luna iulie homosexualitatea în spațiul public, prin intermediul unui interviu oferit chiar în Rusia, unui vlogger. Ulterior, sportiva a fost criticată din toate părțile în țara natală, acolo unde nu există alte opțiuni în afara alegerii tradiționale în privința întemeierii unei familii.
Kasatkina i-a sfătuit mai apoi pe tinerii tenismeni din Rusia să-și schimbe cetățenia dacă vor să facă performanță în sportul alb, în condițiile în care sportivii ruși sunt interziși adesea la tot mai multe evenimente și competiții din cauza războiului declanșat de Vladimir Putin în Ucraina. Declarațiile sportivei nu au fost deloc văzute cu ochi buni în Rusia, astfel că Daria Kasatkina a devenit în ultimele luni "un inamic" în țara natală.
CITEȘTE ȘI:

Rușii s-au dezis de Daria Kasatkina, care vrea să reprezinte Elveția

Se pare că Daria Kasatkina știe deja unde vrea să se stabilească și ce țară vrea să reprezinte după ce renunță la Rusia. Este vorba despre Elveția: "În acest moment sunt cetățean al Rusiei și indiferent de ce s-ar întâmpla, sunt mândră că sunt rusoaică. Dacă de asta va depinde cariera mea, atunci alegerea e evidentă, pentru că vreau să continui să joc tenis pentru mine, aceasta e prioritatea mea. Nimeni nu vrea să pună paie pe foc, dar Elveția mi se pare o țară foarte stabilă și mi-ar plăcea să pot face trecerea în viitor", a declarat Kasatkina într-un interviu apărut pe YouTube.
Reacțiile nu au întârziat să apară în Rusia, așa cum era de așteptat. La nivel oficial, deputatul Dumei de Stat, Roman Teryushkov, a fost primul care a luat atitudine la nivel declarativ, amenințând că titlurile onorifice acordate sportivei vor fi retrase: "Din păcate, din motive necunoscute, o persoană ca ea a primit un titlu onorific și e considerată un simbol al sportului. Totul despre nivelul ei este clar. Ea este persoana care iese în evidență. Cetățenia elvețiană este o prioritate pentru ea.
Ea îi încurajează pe tinerii noștri să schimbe cetățenia sportivă. Totul despre ea este clar. Lăsați-o să trăiască acolo, nu vrem să auzim de ea. Nu am depus o cerere, dar o vom depune la procuratură și la Ministerul Sportului în viitorul apropiat. Ministerul ar trebui să își modifice ordinul de acordare a titlurilor onorifice, astfel încât să fie posibilă revocarea titlurilor de la persoanele care fac politică antistatală cu o astfel de retorică stupidă", a spus Teryushkov în presa din Rusia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo