Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rușii nu vor fi interziși doar la Wimbledon! Un alt mare turneu se pregătește să-i lase pe dinafară

Irina Aldea

Actualizat 26/04/2022 la 17:31 GMT+3

După ce organizatorii de la Wimbledon au anunțat că tenismenii ruși și bieloruși nu vor putea participa la ediția din acest an, și italienii vor să ia aceeași hotărâre.

Daniil Medvedev

Credit imagine: Getty Images

Ruşii şi bieloruşii, în frunte cu Daniil Medvedev, au fost excluşi săptămâna trecută de la ediţia 2022 a turneului de tenis de la Wimbledon, ca răspuns la invadarea Ucrainei, au anunţat organizatorii competiţiei din capitala Marii Britanii: "În circumstanţele unei agresiuni militare nejustificate şi fără precedent, ar fi inacceptabil ca regimul rus să obţină vreun beneficiu din participarea jucătorilor ruşi sau belaruşi".
"De aceea, intenţionăm, cu profund regret, să respingem înscrierea jucătorilor ruşi şi belaruşi la Wimbledon", se adaugă în comunicat.Ruşii Daniil Medvedev, N.2 ATP, Andrey Rublev (8 ATP) şi Anastasia Pavlyuchenkova (15 WTA) şi belarusele Aryna Sabalenka (4 WTA, semifinalistă anul trecut) şi Viktoria Azarenka (fostă N.1, acum 18 WTA) nu-şi vor putea apăra deci şansele la Londra. Decizia excluderii jucătorilor ruşi şi belaruşi pare a fi în acest moment de neclintit, după cum au anunțat chiar azi organizatorii englezi, ei precizând că în contextul războiului nu au pur și simplu de ales.
CITEȘTE ȘI:

Italienii vor să-i interzică și ei pe ruși și bieloruși la turneul de la Roma

Corriere dello Sport a transmis că Mario Draghi, prim-ministrul italian, vrea să împiedice participarea jucătorilor de tenis ruși și belaruși la turneul de la Roma, programat în perioada 8-15 mai. În același timp, Draghi nu a găsit încă o modalitate de a obține hotărârea prin care să-i interzică pe ruși și bieloruși. În acest moment, ATP și WTA condamnă interzicerea jucătorilor de la turnee pe baza naționalității lor, deci o astfel de decizie ar fi fără doar și poate una curajoasă și va atrage cel mai probabil după sine sancțiuni de la cele 2 organizații.
E corectă decizia englezilor de a le interzice rușilor și bielorușilor participarea la Wimbledon?
ATP și WTA au transmis în mod clar că se opun unor măsuri similare luate deja de conducerea Wimbledon. Corriere della Sera precizează că autoritățile italiene fac presiuni asupra organizatorilor pentru a lua o hotărâre în acest sens cât mai curând. Președintele comitetului olimpic al țării, Giovanni Malago, susține, de asemenea, intențiile lui Draghi, privind turneul Masters "Internazionali BNL d'Italia". În orice caz, Daniil Medvedev nu ar fi afectat de această decizie, deoarece rusul ar fi lipsit oricum de la Roma din cauza unei intervenții chirurgicale după care se recuperează în perioada desfășurării competiției.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo