Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Rybakina, plină de încredere înainte de duelul de colecţie cu Swiatek, de la Stuttgart. Anunţul făcut

Cristian Mihală

Publicat 20/04/2024 la 10:23 GMT+3

Elena Rybakina a avut emoţii în sferturile de finală de la Stuttgart, unde a învins-o în decisiv pe Jasmine Paolini, o specialistă a zgurii. Acum, în faţa sportivei din Kazakhstan stă Iga Swiatek, una dintre cele mai bune jucătoare din istorie pe suprafaţa roşie, dar fosta campioană de la Wimbledon crede în şansa ei.

Iga Świątek i Jelena Rybakina

Credit imagine: Getty Images

Elena Rybakina a avut parte de o confruntare foarte echilibrată în sferturi la Stuttgart, unde s-a impus cu 6-3, 5-7, 6-3 în faţa italiencei Jasmine Paolini. Învingătoarea de la Wimbledon 2022 va avea parte de o întâlnire de gală în penultimul act, în faţă urmând a-i fi Iga Swiatek, liderul mondial al ierarhiei feminine. Poloneza s-a calificat vineri seara în semifinalele turneului din Germania, după ce a trecut în două seturi de britanica cu origini românești, Emma Răducanu, scor 7-6, 6-3.
Având în vedere backgroundul lui Swiatek (triplă campioană la Roland Garros şi dublă învingătoare la Stuttgart), semifinala are o mare favorită în persoana Igăi, dar Rybakina a fost extrem de încrezătoare la nivel declarativ în privinţa confruntării de azi.
"Întotdeauna este greu să joci împotriva Igăi, ne împingem la limită. Îmi amintesc că anul acesta ne-am confruntat într-o partidă demonstrativă în pre-sezon și a fost încă un ritm foarte intens. Este bine că joc împotriva ei, vreau să câștig, dar ea este cea care intră ca favorită. Voi avea opțiunile mele şi voi profita la maximum de ele", a spus Rybakina în conferinţa de presă de după victoria cu Jasmine Paolini.

Swiatek - Rybkaina, duelul celor mai în formă jucătoare din circuit

Swiatek şi Rybakina s-au întâlnit de 7 ori până acum, scorul fiind favorabil Elenei, scor 4-3. Totuşi, în ultimele două dueluri directe, poloneza a avut câştig de cauză. Anul acesta, în februarie, liderul mondial se impunea în finala de la Doha, scor 7-6, 6-2.
Chiar dacă Sabalenka a câştigat primul Grand Slam al anului, Australian Open, Swiatek şi Rybakina sunt văzute de specialişti cele mai în formă jucătoare din lume. Elena are un raport de victorii - înfrângeri de 24-4 în 2024, ajungând în cele mai multe finale dintre toate jucătoarele din circuit.
De partea cealaltă, Swiatek are 26 de succese anul acesta (doar 3 înfrângeri) şi e lider absolut în WTA din punct de vedere al victoriilor înregistrate în primele 4 luni ale sezonului. Atât Iga, cât şi Rybakina au cucerit două titluri în 2024, astfel că se preconizează o semifinală de colecţie.
Iga Swiatek este a doua jucătoare din acest secol care câștigă 11 meciuri consecutive împotriva unor foste campioane de Grand Slam fără să cedeze vreun set, după Serena Williams, care reușea asta între Wimbledon 2010 și US Open 2012.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo