Rybakina respinge propunerea directorului Australian Open! Anunțul campioanei de la Melbourne: "Nu știu cine susține așa ceva!"
Elena Rybakina respinge ideea ca meciurile feminine de la Australian Open să se joace din cinci seturi. Campioana de la Melbourne consideră că "cinci sunt prea multe" și pune la îndoială calitatea jocului într-un astfel de format.
Aryna Sabalenka - Elena Rybakina - Australian Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Australian Open s-a încheiat pe 1 februarie cu finala spectaculoasă dintre Alcaraz și Djokovic, însă ecourile primului turneu de Grand Slam al anului continuă să se audă, asta datorită sau din cauza unei idei lansate de directorul turneului, Craig Tiley, care a deschis discuția privind posibilitatea ca meciurile din competiția feminină să se joace după sistemul "cel mai bun din cinci seturi".
Reacția campioanei de la Melbourne nu a întârziat să apară. Elena Rybakina a fost cât se poate de clară după înfrângerea suferită în sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Doha, 7-5, 4-6, 6-4, în fața canadiencei Victoria Mboko.
"Aș prefera să continuăm să jucăm meciuri din trei seturi; cinci sunt prea multe. Nu sunt sigură că nivelul meciurilor ar fi același cu cinci seturi, așa că nu știu câte jucătoare ar susține această decizie, dar mi se pare destul de dificil", a declarat Rybakina.
CITEȘTE ȘI:
- Șeful ATP, criticat de un jucător din top 100! "Nu putem pierde asta. Este o prostie"
- Mouratoglou şi-a explicat opinia controversată legată de motivaţia lui Nole "Am văzut cu ochii mei"
Rybakina nu e de acord cu schimbarea formatului la turneele de Grand Slam
Mesajul campioanei de la Melbourne este ferm: schimbarea formatului nu este văzută ca un pas înainte. Deși ideea a fost prezentată ca o posibilă reformă pentru ediția din 2027, reacția uneia dintre cele mai importante jucătoare din circuit indică faptul că sprijinul în vestiar ar putea fi limitat.
Înfrângerea din Qatar nu a trecut neobservată, însă declarațiile de după meci au atras poate și mai multă atenție decât rezultatul în sine. Rybakina, una dintre cele mai constante prezențe în fazele superioare ale turneelor majore, a pus sub semnul întrebării nu doar oportunitatea schimbării, ci și impactul ei asupra calității jocului.
Rămâne de văzut dacă inițiativa lui Tiley este o simplă încercare de a genera dezbatere sau un plan concret pentru viitor. Cert este că, înainte de orice decizie oficială, vocile din circuitul feminin vor cântări greu. Înainte de Rybakina, cea mai bună dintre jucătoare la începutul acestui sezon, atât Swiatek, cât și Gauff și Anisimova și-au exprimat nemulțumirea cu privire la posibilitatea acestui scenariu.
Lucian Sănmărtean este unul dintre cei mai tehnici jucători din istoria fotbalului românesc. "Magicianul" și-a dezvăluit secretele într-un interviu care va fi difuzat duminică de la ora 14.00 pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Iencsi, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)