S-a-ntors roata?! Caroline Wozniacki, ca Simona Halep? Tatăl danezei acuză WTA: "Nu e respectată!"

Simona Halep și Caroline Wozniacki au fost lăsate pe dinafară de organizatorii de la Roland Garros. Dacă românca se aștepta la o asemenea decizie, daneza a fost de-a dreptul consternată de nedreptatea care consideră că i s-a făcut. La câteva luni de la declarațiile prin care o ataca pe româncă, daneza a ajuns în aceeași situație.

Caroline Wozniacki & Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Roland Garros nici nu a început bine și deja avem parte de o controversă majoră. Săptămâna trecută, al doilea turneu de Grand Slam al anului a anunțat lista wildcard-urilor oferite atât pe tabloul principal, cât și pe tabloul de calificări. În afară de franțuzoaice, o americancă și o australiancă, nimeni nu a beneficiat de invitație din partea organizatorilor.
Nume mari au fost trecute cu vederea. Campioana din 2018, Simona Halep, nu a primit invitație, iar francezii nu au făcut concesii nici în privința Emmei Răducanu sau în cazul Carolinei Wozniacki. Românca se aștepta la această hotărâre, spunând că "francezii sunt naționaliști", însă decizia francezilor nu a fost acceptată cu aceeași ușurință de toată lumea.

S-a-ntors roata?! Caroline Wozniacki, ca Simona Halep? Tatăl danezei acuză WTA

La câteva luni de la declarațiile regretabile ale danezei despre Simona Halep, se pare că Wozniacki a ajuns în "aceeași barcă". Cu trei înfrângeri consecutive la activ, Caroline pare că stagnează, iar tatăl său, Piotr Wozniacki, a criticat dur WTA și organizatorii Roland Garros pentru "lipsa de respect" pe care au arătat-o față de fiica lui, fost lider mondial în clasamentul WTA.
"Mă uit la fiica mea și văd femeia căreia i se spunea cândva 'Sunshine'. O văd cum s-a întors la tenis cu un zâmbet larg pe față. Și după ce s-a întors, s-a confruntat cu o realitate cenușie care a fost de nesuportat. De ce s-a lovit? Ei bine, pentru că este femeie! Da, este femeie, a născut copii, a întemeiat o familie și e tratată cu lipsă de respect pentru asta! Încerc să mă calmez. La Roma s-a întâmplat la fel, au fost 8 wildcard-uri, toate au fost date italiencelor. Înțeleg că vor să promoveze sportivele lor, dar cum să le inviți să joace pe aceste fete care nici măcar nu ar trebui să se gândească să joace într-un așa eveniment?", a spus Piotr pentru sport.pl, făcând referire la jucătoare precum Federica Di Sarra și Vittoria Paganetti, care nu se află nici măcar în primele 500 de locuri în clasamentul WTA.
Piotr a continuat și a vorbit despre nedreptățile pe care le face WTA în acest sens: "Din moment ce toate acestea nu sunt reglementate, fiecare își urmărește propriile interese. Iar WTA, care în teorie este o asociație pentru jucătorii de tenis și se preocupă de bunăstarea lor, stă deoparte și închide ochii. Se preface că nu vede nimic, că nu este treaba lor. Sigur, Caroline putea juca în calificări la Roma, însă mi-a spus că nu a muncit din greu toată viața ei și nu a realizat atât de mult doar ca să înceapă acum de la 0. Totuși, la un moment dat în viață, ar trebui să existe respect într-un sport în care o persoană a însemnat ceva. Caroline mi-a spus că este greu și că nu va juca la Roland Garros fără wildcard. Preferă să aștepte să i se răspundă întrebărilor decât să joace în calificări... A vrut să vadă dacă este respectată... Vă voi spune asta. Caroline cu siguranță nu va juca anul viitor. Am decis deja".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo