Scene incredibile în tenis! Bublik către Moutet: "Vrei să o dăm parte în parte? Hai să ne batem". Replica francezului
Actualizat 19/03/2025 la 09:49 GMT+2
Jack Sock, fost jucător de top 10 ATP, retras din activitate în urmă cu doi ani, a venit cu detalii neștiute despre altercația dintre Alexander Bublik și Corentin Moutet, de la Arizona Tennis Classic, de săptămâna trecută.
Alexnader Bublik, Montpellier
Credit imagine: Getty Images
Alexander Bublik și Corentin Moutet sunt doi dintre cei mai vocali și temperamentali jucători din circuit, astfel că un duel între cei doi putea fi oricum, dar nu liniștit. Eliminați prematur de la Indian Wells, tenismenii au decis să profite de timpul rămas până la Miami pentru a participa la un Challenger în Phoenix.
Cei doi au fost față în față în sferturile de finală ale competiției, săptămâna trecută, iar spiritele s-au încins serios pe final. La 6-5 în decisiv, când jucătorul din Kazakhstan se pregătea să servească pentru meci, Moutet i-a transmis că nu e pregătit să primească. Sascha a considerat probabil că francezul vrea să îl enerveze și să îl scoată din ritm, astfel că a replicat imediat: "Mi se rupe că nu ești pregătit". De aici și până la izbucnirea unui dialog încins a fost doar un pas, ambii tenismeni fiind recunoscuți pentru replicile acide pe care le folosesc deseori.
Bublik l-a provocat pe Moutet: "Hai să ne batem!"
Conflictul a luat amploare după finalul meciului, la fileu, când Bublik și Moutet și-au aruncat noi cuvinte grele, ajungându-se chiar să se împingă. Spiritele au fost aplanate de arbitrul meciului, care a coborât din scaun pentru a îi despărți, însă jucătorul născut în Rusia a vrut să rezolve altercația printr-o luptă în parcarea complexului din Phoenixe. Cel puțin asta susține Jack Sock, fost tenismen de top 10 ATP, care a urmărit partida din tribune și a rămas siderat de propunerea lui Bublik.
"Bublik i-a transmis lui Corentin că îl așteaptă în parcare. "Vrei să o dăm parte în parte? Ne vedem în parcare! Hai să ne batem!". Corentin a început să râdă, dar Bublik părea foarte serios, era cu un pugilist care e pregătit să își pună mănușile și să intre în ring", a dezvăluit Jack Sock în cadrul podcastului Nothing Major.
Dacă duelul verbal a rămas "indecis", pe teren Bublik a avut câștig de cauză, impunându-se cu 2-6, 7-6, 7-5, și calificându-se în semifinalele turneului din Phoenix. Sportivul din Kazakhstan a făcut chiar finală, ulterior, înclindându-se în ultimul act în fața lui Joao Fonseca, noua minune a tenisului masculin.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo