Schwartzman a numit adversarul "care-l învingea de la vestiare": "El impune cel mai mult respect!"
Diego Schwartzman, fostul jucător argentinian de tenis, a avut o carieră impresionantă, în care s-a confruntat de mai multe ori cu legendele sportului alb: Novak Djokovic, Rafael Nadal și Roger Federer.
Diego Schwartzman
Credit imagine: Getty Images
Cu toate acestea, dintre cei trei titani ai tenisului, doar împotriva lui Nadal a reușit să obțină o victorie, în semifinalele turneului de la Roma din 2020. Acum, retras din activitate, Schwartzman a dezvăluit cine era adversarul care impunea cel mai mare respect pe teren.
Într-un interviu acordat ESPN, argentinianul a explicat impactul pe care cei trei mari jucători l-au avut asupra sa și a recunoscut că Rafael Nadal era cel care reușea să-l facă să se simtă "învins" chiar înainte de a intra pe teren.
"Cred că Rafa, dintre cei trei, este cel care impune cel mai mult respect când intri pe teren. Este ca și cum ai intra deja puțin învins încă de la vestiare", a declarat Schwartzman.
CITEȘTE ȘI:
- Djokovic, "all in" pentru dubla Indian Wells - Miami! Anunțul făcut despre parteneriatul cu Murray
- Darren Cahill, lăsat perplex de primul lucru spus de Sinner după suspendare: "Dumnezeule mare!"
Nadal, cel mai intimidant adversar pentru Diego Schwartzman
Această afirmație confirmă ceea ce mulți jucători au experimentat de-a lungul anilor atunci când l-au avut ca adversar pe Nadal, un competitor cunoscut pentru intensitatea sa incredibilă și pentru dominația impusă mai ales pe zgură.
Schwartzman a avut un bilanț dezastruos în duelurile directe cu cei trei giganți ai tenisului. În fața lui Novak Djokovic, nu a reușit să câștige niciun meci, înregistrând un scor de 0-7. Împotriva lui Roger Federer, bilanțul său a fost la fel de sumbru, 0-4. Singura victorie importantă împotriva Big Three a fost cea împotriva lui Nadal la Roma, însă argentinianul a pierdut ulterior finala acelui turneu în fața lui Djokovic.
În ceea ce-l privește pe Rafael Nadal, Schwartzman a avut 12 confruntări directe, reușind să câștige o singură dată, în timp ce spaniolul a avut 11 victorii. Interesant este faptul că și Novak Djokovic a recunoscut în trecut că Nadal era jucătorul care genera cel mai mare sentiment de intimidare în circuit. Într-un interviu pentru GQ Magazine, sârbul a spus:
"Cel mai intimidant? Da, el era, cu siguranță. Roger avea, de asemenea, o aură imensă, desigur. Și înainte să joci împotriva lui, simțeai asta. Dar Roger o făcea într-un mod mai grațios, cred. Nadal, în schimb, te făcea să simți că ai pierdut chiar înainte să înceapă meciul. Noi împărțeam vestiarul și vedeai jucătorii cum se pregătesc, cum se încălzesc, iar în cazul lui Nadal, era ceva aparte".
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)