Seceta s-a încheiat! Gabriela Ruse a câștigat turneul de la Trnava după un ultim set fabulos

Gabriela Ruse s-a văzut condusă cu 0-1 la seturi în finala turneului ITF de la Trnava, dar a revenit, impunându-se în ultimul act cu un neverosimil 6-0, trecându-și în palmares primul titlu ITF la simplu după o pauză de opt ani.

What I wore - Michel Salgado: "La Madrid, am avut grijă chiar și de Beckham sau McManaman"

Sursa video: Eurosport

Gabriela Ruse a ales să continue sezonul, deși ne apropiem de finalul anului, participând la un turneu ITF W75 desfășurat, în această săptămână, la Trnava. Românca a avut de muncit în runda inaugurală și, după ce a câștigat primul set, scor 6-4, s-a văzut egalată, Pastikova împingând meciul în decisiv.
Până la urmă, Gabriela Ruse s-a calificat în optimi, impunându-se cu scorul final de 6-4, 6-7(6), 6-2. Pentru Gabriela Ruse au urmat trei meciuri câștigate fără emoții, ea trecând de Rosatello (6-3, 6-2), Sobolieva (6-3, 6-1) și Aliona Falei (6-1, 6-0), astfel ajungând în finală.

Seceta s-a încheiat pentru Gabriela Ruse

Astăzi, Gabriela Ruse s-a duelat cu Lucie Havlickova pentru trofeu, cehoaică adjudecându-și actul inaugural cu scorul de 7-5, după 55 de minute de joc. În setul secund s-a mers cap la cap până la 3-3, moment în care românca a produs un break. Havlickova a replicat cu un rebreak, iar Gabriela, ulterior, a câștigat din nou pe serviciul adversarei și a împins meciul în decisiv, câștigând setul cu 6-4.
Gabriela Ruse nu doar că și-a arătat clasa și experiența în ultimul set, dar pur și simplu a "măcelărit-o" pe Havlickova. Românca a câștigat actul al 3-lea cu 6-0, cehoaica trecându-și în cont doar cinci puncte în cele șase gameuri care au durat 26 de minute!
Astfel, după o pauză de opt ani, Gabriela Ruse a câștigat un turneu ITF la simplu, al 7-lea al carierei. În plus, luând în considerare și competițiile WTA, Gabriela a triumfat pentru prima dată în ultimii patru ani.
Grație parcursului de la Trnava, românca a urcat nu mai puțin de 18 locuri în ierarhia WTA, până pe 83.
De menționat că Ruse nu va pune punct sezonului și s-a înscris la competiția de tip Challenger de la Angers. În primul tur, ea urmează să o întâlnească pe Tamara Korpatsch.
Câștigătorul Champions League, Michel Salgado vine astăzi de la ora 18.30 pe Eursoport 1 să ne povestească, în cadrul emisiunii What I Wore, amintiri din vestiarul lui Real Madrid și cum se fac schimburile de tricouri în El Clasico. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo