Serena Williams a rupt tăcerea, după ce s-a spus că ar reveni pe teren: "Chiar îmi e foarte dor!"

Deși zvonurile despre o posibilă revenire în tenisul mondial feminin nu au încetat să circule, Serena Williams a lămurit lucrurile.

US Open 2025 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max, în perioada 24 august - 7 septembrie

Sursa video: Eurosport

Serena Williams, fosta campioană cu 23 de titluri de Grand Slam în palmares, a vorbit deschis, invitată la emisiunea Today Show de pe NBC, și a recunoscut că dorul de competiție rămâne puternic, chiar dacă retragerea din 2022 rămâne definitivă.
"Nu știu dacă m-am săturat de asta. Sincer, nici nu prea aud zgomotul din jur, nu îl ascult. Încerc să îl blochez și am devenit foarte bună la asta. Dar chiar îmi e foarte dor. Cred că o parte din mine va duce mereu dorul tenisului, pentru că atunci când faci ceva toată viața, de când te știi ai avut un țel, și într-o zi te trezești și nu mai e același obiectiv, e o schimbare uriașă. În același timp, am atâtea amintiri minunate. Am trăit clipe incredibile și mereu mă pot consola cu asta", a spus Serena Williams, citată de The Tennis Gazette.
CITEȘTE ȘI:

Serena Williams a făcut pace cu trecutul. Americanca nu are de gând să revină pe teren

Williams s-a retras oficial la US Open 2022, chiar pe arena care i-a adus unele dintre cele mai mari satisfacții – Arthur Ashe Stadium. De atunci, fanii au continuat să spere într-un nou "miracol" al revenirii, mai ales că sora mai mare, Venus, a primit un wildcard pentru actuala ediție a turneului de la New York și încă se încăpățânează să rămână pe teren.
Dar pentru "Queen Serena", cum a fost supranumită, tenisul rămâne parte din trecut. Atât Venus Williams, sora ei mai mare, cât și Jannik Sinner, liderul din ATP, au încercat s-o readucă pe teren pe Serena pentru dublu și respectiv dublu mixt, la US Open.
Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, se joacă în perioada 24 august - 7 septembrie și e transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și în aplicația HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo