Serena Williams, în optimi la US Open 2020, după o revenire fabuloasă cu Sloane Stephens

De 21 de ani, Serena Williams este invincibilă în prima săptămână la US Open. Nici la 38 de ani, nici când primul gând dimineața îi zboară la fetița sa Olimpia, nici când lumea întreagă a paralizat de teama coronavirusului, nici când adversara este un superstar al tenisului american cu titlu la US Open care a obligat-o să își repete în cap "nu vreau să pierd așa", Serena nu poate fi învinsă.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Serena Williams s-a calificat, sâmbătă, în optimile US Open 2020, la capătul unui meci care, o dată în plus, o confirmă drept favorită la trofeu. Americanca se hrănește de trei ani din visul titlului de Mare Șlem cu numărul 24 și dorința de a bate ultimul record care se încăpățânează să reziste în picioare în fața sa: cu exact 20 de zile înainte de a împlini 39 de ani, Serena a "ucis" cel mai tare duel din turul trei al turneului de Mare Șlem american, după ce adversara sa, câștigătoare în 2017 a Open-ului, dominase copios primul set.
Pe tabloul feminin, doar patru meciuri din turul trei au adus față în față sportive de pe lista capilor de serie. Și un singur meci a pus față în față două foste câștigătoare ale US Open-ului. Duelul dintre Serena Williams și Sloane Stephens s-a aflat la intersecția celor două categorii. A fost al șaptelea meci direct dintre cele două, primul însă din 2015 încoace.
Intrată pe teren într-o rochie roșie ce se distinge clar de echipamentul-papagal oferit de Nike tuturor sportivilor săi, Serena Williams a fost surclasată în primul set. Sloane Stephens a reușit primul break în game-ul al treilea, a avut două mingi de dublu break și 4-1, apoi a mai câștigat o dată la retur, impunându-se cu 6-2, după 39 de minute în care nu a comis decât cinci greșeli neforțate, în care i-a câștigat Serenei 61% dintre punctele începute cu serviciul doi și în care a trecut mingea de 11 ori pe lângă Williams fără ca aceasta să poată atinge măcar torpila galben-verzuie. După toate standardele, setul întâi reușit de Stephens a fost unul perfect, cu atât mai mult în fața Serenei Williams.
Poate singurul lucru pe care și-l poate reproșa Sloane este că nu a ajuns la startul setului doi în mai puține minute, aidoma Simonei Halep în finala de la Wimbledon, astfel încât Serena să aibă mai puțin timp pentru a reacționa.

US Open 2020: revedere cu Williams în săptămâna a doua. Serena, mașinăria de ucis meciuri

La interviul de pe teren, Serena Williams a recunoscut că a fost pusă pe gânduri de jocul arătat de Sloane Stephens în primul set. "Îmi spuneam că nu vreau să pierd așa", a declarat Serena, reușind o dată în plus să facă show, chiar fără audiență, chiar și din spatele măștii. Totuși, pe teren îngrijorarea Serenei nu a fost atât de evidentă.
Stephens a dus scorul la 2-2 în setul doi cu o tură albă pe serviciu. A ratat o minge de break în game-ul imediat următor, iar mai departe nu a mai smuls decât trei puncte până la finalul manșei și două game-uri până când gongul a anunțat finalul, trimițând-o spre semnul "Exit".
Serena a devenit de netrecut pe primul serviciu: în ultimele două seturi, a cedat doar patru puncte în spatele primei mingi, procentajul său de reușită din setul decisiv, jucat sub cea mai mare presiune, fiind un monstruos 90%. Însă și deplasarea pe teren i-a devenit mai lină, alertă și fluidă.
10 dintre ultimele 12 game-uri disputate i-au revenit Serenei, jucătoarea ajunsă de 72 de ori în turul trei în turneele de Mare Șlem din 75 de starturi și neînvinsă în tururile 1 și 2 la US Open o carieră întreagă. Irina Spîrlea rămâne unica jucătoare din istorie care a reușit să o învingă pe Serena Williams în prima săptămână la US Open. Se întâmpla în 1998, la debutul americancei în Grand Slam-ul de casă: un 6-3, 0-6, 7-5 memorabil.
Rezumatul meciului dintre Serena Williams și Sloane Stephens este aici. Toate partidele de la US Open sunt transmisiune directă pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo