Simona Halep, dată drept exemplu în cazul de dopaj al lui Sinner: "Să înceteze să ne considere proști!"
Jannik Sinner a fost depistat pozitiv cu aceeași substanță interzisă - clostebol, un steroid folosit special pentru îmbunătățirea performanțelor în sport – de două ori în luna martie. Odată ce acest caz a ieșit la iveală, mulți s-au gândit la Simona Halep și la nedreptatea pe care a fost nevoită s-o trăiască, dar și la alți tenismeni care au fost aspru criticați și etichetați drept dopați.
Simona Halep & Jannik Sinner
Credit imagine: Getty Images
Vestea că Jannik Sinner a fost prins dopat a zguduit lumea tenisului marți după-amiază, atunci când s-a aflat că elevul lui Darren Cahill a fost testat de două ori în luna martie cu o substanță interzisă numită clostebol, un steroid folosit special pentru îmbunătățirea performanțelor. Pozitivitatea a fost depistată de ITIA în urma unui control efectuat la Indian Wells, acolo unde italianul a ajuns până în semifinale, fiind eliminat acolo de Alcaraz.
Opt zile mai târziu, înainte de Miami, turneu pe care l-a câștigat, Sinner a fost din nou depistat pozitiv. Se pare că italianul nici nu a știut că a fost prins dopat, el fiind înștiințat de cele două teste antidoping pozitive pentru prima dată la câteva zile după câștigarea titlului, primind atunci o sancțiune preventivă. Concret, suspendarea italianului din circuit s-a aplicat pe durata a cinci zile, de pe 4 pe 5 aprilie și de pe 17 pe 20 aprilie.
Spaniolii de la Punto de Break au publicat de curând un material în care vorbesc pe larg despre cazul de dopaj al italianului. Ibericii scriu mai ales despre tenismenii care găsesc nedreaptă diferența uriașă de tratament aplicat în cazul lui Sinner și în celelalte cazuri de dopaj, cum ar fi cel al Simonei Halep. Românca este dată drept exemplu, iar suferința din perioada suspendării comparată cu perioada în care Sinner a fost liber să concureze.
CITEȘTE ȘI:
- INCREDIBIL! SINNER A FOST SUSPENDAT DE ITIA, DAR NIMENI N-A ȘTIUT! CUM A MASCAT INTERDICȚIA
- KYRGIOS "A EXPLODAT", DUPĂ DOPAJUL "ACCIDENTAL" AL LUI SINNER! "E RIDICOL! AR TREBUI SĂ FII OUT 2 ANI!"
Simona Halep, dată drept exemplu în cazul de dopaj al lui Sinner
Denis Shapovalov sau Nick Kyrgios nu înțeleg cum este posibil ca italianul să fi putut continua să concureze după ce a fost depistat pozitiv în două teste. Canadianul a scris pe rețelele sale de socializare: "Nu-mi pot imagina ce simt acum toți ceilalți jucători care au fost sancționați pentru substanțe contaminate. Reguli diferite pentru jucători diferiți".
"Și cu aceste cuvinte, Shapovalov a intrat în dezbatere. A fost Sinner tratat diferit de alți jucători? Există multe cazuri de jucători de tenis care au fost interziși pentru o lungă perioadă de timp pentru ceva similar, cum ar fi Simona Halep", scriu spaniolii de la Punto de Break, care se întreabă în continuare de ce i-au fost luate lui Sinner premiul în bani și punctele de la Indian Wells dacă e nevinovat.
Acestea și multe alte întrebări par să fie neclare în lumea tenisului, care nu a reacționat deloc bine la această veste. Lucas Pouille a fost unul dintre primii care a comentat pe rețelele sale de socializare: "Poate că ar trebui să nu ne mai considere drept proști". Concluzia ibericilor este următoarea: "Realitatea este că tăcerea care domnește în fața acestei situații dovedește un singur lucru și anume că nu există niciun interes în a păta numele uneia dintre cele mai mari vedete din circuit.
Lucrurile nu au fost făcute cum trebuie de la început, iar acest mod de a aborda situația nu a făcut decât să înrăutățească imaginea unui Sinner căruia îi va lua timp să recâștige încrederea lumii. Nu există nicio îndoială că în următoarele minute, ore și zile, reacțiile vor continua să iasă la iveală. Reacții valide și justificate din partea colegilor săi, care s-au simțit înșelați și care nu văd tratamentul aplicat numărului 1 mondial ca fiind corect în comparație cu ceilalți".
US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 26 august - 8 septembrie 2024.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)