În ultimele zile în presa din Vest s-a vehiculat o informație care nu a fost însă confirmată de CIO. Din cauza COVID-19, Comitetul Olimpic Internațional s-ar gândi la soluții de rezervă pentru Tokyo, astfel încât competiția să nu fie din nou amânată.
Una dintre variante ar fi Australia, țară care gestionează excelent pandemia. În primele zile din februarie s-au înregistrat maximum 5-6 cazuri/zi la Antipozi. Sydney a organizat Jocurile Olimpice în 2000 și are la dispoziție toată infrastructura pentru a fi din nou gazdă.
În conferința de presă de după victoria cu Laura Siegemund, din optimile de la Gippsland Trophy, Simona Halep a fost întrebată despre această variantă și s-a declarat încântată.
US Open
Emma Răducanu le-a transmis românilor, prin bunica sa, un mesaj impresionant
IERI LA 12:43
"Voi ați reușit aici lucruri mari din punct de vedere al gestionării crizei COVID-19. Ați reușit să nu mai aveți cazuri, ați fost disciplinați, ați respectat lucrurile 100%. Sunteți cea mai bună țară din acest punct de vedere. Auzisem de regulile de aici și m-am gândit serios la perioada aceea de 14 zile de carantină, în caz că am un caz de coronavirus în avion. Din fericire am fost norocoasă și nu a fost cazul. Ar fi ideal să avem Jocurile Olimpice aici, dacă rămâneți cu atât de puține cazuri. Există o șansă ca Jocurile Olimpice să fie mutate aici și asta mă bucură. Dar cred că și cei de la Tokyo vor face tot ce depinde de ei pentru a fi pregătiți să gestioneze lucrurile. În acest moment, nu știm ce se va întâmpla săptămâna viitoare, e prematur să ne gândim ce se va întâmpla cu Jocurile Olimpice. Important e să se desfășoare", a spus Halep în conferința de presă de după meciul cu Laura Siegemund.

Simona Halep, întrebată dacă a mâncat carne de cangur în Australia

Pe lângă chestiunile legate de joc și de adversara din sferturi - Ekaterina Alexandrova -, Simo a fost chestionată și în legătură cu lucruri ce țin de viața în Australia și de specificul culinar al zonei.
"Am mâncat puțin cangur, da. În urmă cu vreo 6 ani. Nu sunt foarte deschisă să încerc chestii noi, dar am gustat. A fost bun", a mai spus Halep.
Simona Halep, Irina Begu și Sorana Cîrstea vor juca mâine la Melbourne în probele la simplu, însă a doua jucătoare a lumii va evolua și în proba de dublu. Prima care va evolua mâine la Melbourne este Sorana Cîrstea, de la ora 01:30 (ora României), împotriva elvețiencei Belinda Bencic, pe terenul numărul 8.
Sorana va fi urmată de Irina Begu contra japonezei Naomi Osaka, în jurul orei 04:00 (ora României), pe arena Margaret Court. Simona Halep va evolua în sferturile de finală cu Ekaterina Alexandrova. Rusoaica a învins-o în optimi pe Iga Swiatek în două seturi. Meciul Simonei Halep cu Ekaterina Alexandrova se va disputa pe terenul numărul 3, în jurul orei 06:00 (ora României).
US Open
Clasamentul pentru Turneul Campioanelor: Emma Răducanu, salt uriaș. Cum arată TOP 10
13/09/2021 LA 09:12
US Open
"Le-am zis de atunci <Tăceți naibii din gură>!". Navratilova îi ia apărarea Emmei Răducanu
13/09/2021 LA 08:28