Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, victorie fără probleme împotriva Laurei Siegemund! Start perfect în 2021

Vlad Dumitrescu

Actualizat 03/02/2021 la 08:14 GMT+2

Simona Halep a câștigat în două seturi 6-2, 6-4 în fața Laurei Siegemund și s-a calificat în sferturile de finală de la Gippsland Trophy unde va da piept cu Ekaterina Alexandrova.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Laura Siegemund a învins-o pe Simona Halep de două ori pe zgura de la Stuttgart, în 2016 (6-1, 6-2) și 2017 (6-4, 7-5). Singurul succes al jucătoarei noastre contra Laurei Siegemund venise la Roma, în urmă cu 4 ani. La turneul din Italia, Simona s-a impus în două seturi, scor 6-4, 6-4.
Astfel, după victoria din turul al doilea împotriva Anastasiei Potapova, Halep venea la meciul cu Siegemund cu scopul de a o egala pe jucătoarea din Germania în duelurile directe. Simo a început în forță meciul, cu un prim serviciu extrem de eficient și puternic și o deplasare pe teren care a pus-o în mare dificultate pe adversara sa.
S-a făcut rapid 4-0 pentru campioana de la Wimbledon iar primul set părea decis, Siegemund fiind nevoită să joace aproape constant în defensivă, fără să reușească să pună probleme, mai ales în baza unei lovituri de rever vulnerabilă.
Totuși, Siegemund a reușit în cele din urmă să câștige două game-uri după ce Halep a ratat câteva mingi în momente cheie însă chiar și așa, Halep a câștigat confortabil primul act cu 6-2.

Simona Halep - Laura Siegemund 6-2, 6-4

Al doilea set ne-a adus o Siegemund revigorată și cu un joc mult mai sigur și lipsit de erori neforțate. Astfel, jucătoarea din Germania și-a adjudecat primele game-uri și a reușit break-ul rapid, însă Simona a profitat de vulnerabilitatea ei pe serviciu și a făcut rapid rebreak pentru a duce scorul la 1-2, urmat de un game pe propriul serviciu câștigat cu greu de Simo.
A doua parte a partidei a fost una mult mai echilibrată după ce Siegemund a intrat mult mai bine în joc și a fost mult mai agresivă decât în primul set. Cu toate acestea, în momentul decisiv, la 4-4, Simona a jucat cum trebuie și după patru mingi de break, campioana de la Wimbledon a preluat conducerea urmând să servească pentru meci.
Asta a și făcut, serviciul fiind câștigat iar Simo merge mai departe și continuă startul perfect al anului, cu victorii pe linie.

Simona Halep va juca cu Ekaterina Alexandrova

În sferturile de finală de la Gippsland Trophy Simona Halep va da piept cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, locul 33 WTA.
Alexandrova a învins-o chiar pe Iva Swiatek (6-2, 6-2) cea care a eliminat-o pe Simona Halep de la Roland Garros pentru ca apoi chair să câștige turneul parizian la doar 19 ani.
Alexandrova, în vârstă de 26 de ani, are în palmares un singur titlu WTA și șapte titluri din circuitul ITF. Cea mai bună clasare a sa a venit în februarie 2020 atunci când a reușit să ajungă chiar pe locul 25 mondial.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo