Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, fără scăpare în cazul de dopaj?! Predicție sumbră: "Și dacă ar fi curată, tot o vor sancționa!"

Irina Aldea

Actualizat 21/07/2023 la 12:37 GMT+3

Simona Halep încă nu a primit un verdict în cazul de dopaj, însă un răspuns ar urma să vină zilele acestea. Sportiva noastră și-a prezentat deja cazul în instanță, însă șeful tenisului românesc nu are nicio speranță. George Cosac a transmis că indiferent dacă "Simona e curată, tot va fi sancționată".

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep așteaptă un verdict în cazul de dopaj în care e implicată încă din luna octombrie a anului trecut. Audierea a avut deja loc înainte de începerea Wimbledon, iar în curând ar trebui să vină și verdictul. Sportiva noastră speră la cea mai mică pedeapsă posibilă, adică un simplu avertisment, sancțiune pentru care au pledat avocații săi.
Dacă acesta va fi cazul, atunci ea s-ar putea întoarce în circuit cât de curând, mai ales că românca e prezentă pe lista de înscrieri de la US Open. Deși există multe semne îmbucurătoare care ar putea indica spre o posibilă revenire a Simonei pe teren în luna următoare, nu toată lumea privește astfel lucrurile.
CITEȘTE ȘI:

Simona Halep, fără scăpare în cazul de dopaj?! George Cosac, predicție sumbră

Potrivit președintelui Federației Române de Tenis, George Cosac, șansele ca Simona Halep să scape de suspendare sunt aproape inexistente. Cosac își justifică opinia spunând că Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) și-ar dori să aplice orice sancțiune, fie și minimă, astfel încât să poată explica situația creată.
"Dacă mă întrebați pe mine, nu (n.r. dacă Simona Halep ar putea reveni pe teren la US Open). Dacă e nevinovată, poate cere daune de milioane de euro, cât timp n-a jucat.Și dacă ar fi curată, o vor sancționa pentru că ar pierde ei toată imaginea. Îi vor da un minim de suspendare ca să își acopere ei situația creată", a declarat Cosac pentru Sport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo