Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, pregătiri intense pentru US Open! Cu ce rivală se antrenează pentru debutul la Flushing Meadows

Irina Aldea

Publicat 23/08/2021 la 19:23 GMT+3

Simona Halep a avut un an extrem de dificil, în care a fost nevoită să stea mult timp departe de terenul de tenis din cauza accidentării de la Roma, însă românca vrea să recupereze la US Open.

Simona Halep - US Open

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep a fost nevoită să se retragă de la Cincinnati din cauza unei accidentări, iar sportiva noastră s-a deplasat deja la New York, unde va participa la US Open în perioada 30 august - 13 septembrie. Campioana noastră va debuta la ultimul turneu de Grand Slam al anului având doar 2 meciuri în picioare: o înfrângere și o victorie.
Semifinalistă la ediția din 2015, Simona Halep este hotărâtă să dea tot ce are mai bun la ultimul turneu major al anului, mai ales după ce a trebuit să îndure în a doua jumătate a sezonului. Aflată deja la New York, Simona Halep se va pregăti alături de rivala din circuit, Elise Mertens, pe care în circuit a întâlnit-o de șase ori (4-2 pentru Simo).

Simona Halep vrea să recupereze la US Open timpul petrecut departe de teren

Fiind una dintre cele mai constante jucătoare din ultimele sezoane, Simona Halep a ieșit din Top 10 WTA pentru prima oară din ianuarie 2014 în acest an. Accidentarea suferită la Roma în luna mai, care a forțat-o să nu participe la Roland Garros și Wimbledon, turneu la care era campioană en-titre, a scos-o pe jucătoarea din România din top 10 WTA.
Fiecare turneu ATP Masters 1000 și toate cele patru turnee de Mare Șlem sunt în direct, la cerere și fără reclame pe Eurosport Player.
În urma turneului de la Cincinnati, Simona Halep continuă pe locul 13, un număr despre care sportiva noastră a spus în repetate rânduri că îi poartă noroc, chiar dacă în ierarhie este în afara primelor zece locuri. Cel mai bun rezultat la Simonei la New York a fost la ediția din 2015, atunci când a ajuns până în semifinale. Turneul de la US Open este singurul turneu de Grand Slam în care Simona Halep nu a ajuns în finală.
US Open se desfășoară în perioada 30 august - 12 septembrie, în direct pe Eurosport. Toate partidele vor fi disponibile pe Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo