Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Simona Halep, reacție în premieră despre descalificarea lui Novak Djokovic de la US Open

Irina Aldea

Publicat 18/09/2020 la 11:10 GMT+3

Au trecut aproape două săptămâni de la descalificarea lui Novak Djokovic de la US Open, însă subiectul rămâne fierbinte în tenisul mondial.

Novak Djokovic & Simona Halep au făcut dubla la Roma. Exact ca la Wimbledon 2019

Credit imagine: Getty Images

Momentul descalificării lui Novak Djokovic de la US Open a făcut înconjurul planetei și continuă să fie un subiect extrem de fierbinte și acum, la aproape două săptămâni de când a avut loc incidentul la Flushing Meadows. Pe scurt, liderul mondial din ATP a aruncat o minge la întâmplare în spatele lui în partida din optimi cu Pablo Carreno-Busta, minge care a ajuns la arbitra de linie și a lovit-o în gât, fapt pentru care s-a prăbușit pe teren, acuzând dificultate în respirație.
Incidentul s-a întâmplat după ce Novak Djokovic își cedase serviciul, iar scorul s-a făcut 5-6 în manșa inaugurală a partidei. După ce a discutat minute în șir în preajma fileului cu supervizorul turneului și cu alți oficiali ai competiției, Novak Djokovic a fost descalificat. La turneul de la Roma, mai mulți jucători au fost întrebați despre acest moment. Printre ei se regăsește și marea noastră campioană, Simona Halep.

Simona Halep, reacție în premieră despre descalificarea lui Novak Djokovic

"Desigur că am urmărit tot ce s-a întâmplat. Am fost șocată. Chiar trebuie să fim foarte atenți pentru că există oameni în jurul nostru. Nu trebuie să reacționăm prea rău în meci. Până la urmă, e doar un meci de tenis. Dar da, nu a fost frumos pentru nimeni ce s-a întâmplat în meciul de la US Open", a spus Simona Halep în cadrul unei conferințe de presă susținute la Roma.
Sportiva noastră a precizat, de asemenea, că se bucură că nu a făcut deplasarea la US Open, din cauza condițiilor foarte dificile pe care organizatorii au fost nevoiți să le impună: „Cred că decizia luată (absenţa de la US Open) a fost una corectă pentru protejarea sănătăţii mele şi pentru a mă simţi liniştită. Sunt încă un pic speriată faţă de situaţia la nivel global dar aici, la Roma, mă simt în siguranţă”.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo