Eurosport
Simona Halep și-a aflat prima adversară de la Roma! Cu cine joacă favorita 1 la Foro Italico
De
Publicat 14/09/2020 la 15:58 GMT+3
Simona Halep a ajuns deja de câteva zile la Roma, acolo unde va participa săptămâna aceasta la competiția de categorie Premier 5.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Simona Halep, a doua jucătoare a lumii, și-a aflat luni adversara din turul al doilea de la Roma. Campioana noastră beneficiază de primul tur liber, iar în runda secundă va da peste Jasmine Paolini, locul 99 WTA, beneficiara unui wildcard. Sportiva din Italia a produs surpriza în primul tur și a eliminat-o pe Anastasija Sevastova în doar două seturi, scor 6-2, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 6 minute de joc.
Pentru Simona Halep, întâlnirea cu Jasmine Paolini va reprezenta o premieră, asta pentru că cele două nu s-au mai întâlnit în circuitul feminin de tenis. În vârstă de 24 de ani, Paolini nu a ieșit în evidență în circuit, cel mai bun loc ocupat de ea fiind poziția 93. În acest sezon, Paolini a acumulat 10 victorii și 10 înfrângeri.
Simona Halep ia cu asalt zgura de la Foro Italico
Finalistă la Foro Italico în 2017 și 2018, Simona este cap de serie numărul unu la ediția din acest an. România mai are pe tabloul principal de simplu o singură reprezentantă la Roma, pe Irina Begu. În runda inaugurală, Irina o va întâlni pe Elisabetta Cocciaretto (128 WTA, beneficiară a unui wild card). În cazul unui succes, Begu se va duela cu Johanna Konta (cap de serie numărul 7, locul 13 WTA).
Simona Halep, Elina Svitolina, Kiki Bertens și Belinda Bencic, plus Jelena Ostapenko și Svetlana Kuznetsova sunt jucătoarele care au lipsit de la US Open și încep asaltul pentru Roland Garros, la Roma. Benicic, Svitolina și Bertens - adică favoritele 4, 5 și 6 trimise în bloc pe jumătatea inferioară de tablou - nu au jucat vreun meci oficial post-pandemie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo