Turneul Premier 5 de la Roma aduce la start șase jucătoare din Top 10 mondial, în frunte cu Simona Halep, declarată principală favorită în absența liderului mondial, Ashleigh Barty.
Așa cum Eurosport a prezentat situația tabloului Simonei încă de la tragerea la sorți, românca are un culoar destul de accesibil la acest turneu dulce-acrișor, la care a jucat două finale în ultimii trei ani, fiind însă învinsă de fiecare dată de Elina Svitolina. După ce a reînnodat seria trofeelor câștigate pe zgură după 799 de zile, românca ar urma să debuteze în turul doi fie împotriva familiarei Sevastova, o adversară pe care a dominat-o net în toate partidele disputate din 2016 încoace, fie împotriva italiencei Jasmine Paolini, 24 de ani, locul 99 WTA, pe care nu a mai înfruntat-o până acum în circuit.
  • Constănțeanca a câștigat ultimele două turnee disputate în circuit, la Dubai și Praga, având în prezent o serie de 9 victorii consecutive.
Tenis
Murray: "Nu o să îi dau vreodată un sfat Emmei Răducanu". În ce condiție renunță la "convingerea" sa
ACUM 3 ORE
Cu Elina Svitolina, care nu a mai jucat meci oficial de la reluarea circuitului post-pandemie, Halep se poate întâlni doar în finală, sportiva din Ucraina având multe obstacole în față, de la Pavlyuchenkova, la Kuznetsova, Garcia, Kontaveit sau Kiki Bertens.
Pentru turul trei, adversara Simonei se va alege dintre sportive cu joc în forță, care au argumente într-o zi bună în fața oricui, dar care riscă se se anihileze reciproc: Anisimova o înfruntă în turul 1 pe Vekic, iar Giorgi pe Yastremska, care tocmai și-a concediat antrenorul.

Turneul de la Roma: revenirile din WTA

Simona Halep, Elina Svitolina, Kiki Bertens și Belinda Bencic, plus Jelena Ostapenko și Svetlana Kuznetsova sunt jucătoarele care au lipsit de la US Open și încep asaltul pentru Roland Garros, la Roma. Benicic, Svitolina și Bertens - adică favoritele 4, 5 și 6 trimise în bloc pe jumătatea inferioară de tablou - nu au jucat vreun meci oficial post-pandemie.
Bencic are în față perspectiva unui debut destul de aspru împotriva Juliei Goerges. Bertens este pe o secțiune de tablou cu tânăra poloneză Iga Swiatek, dar și cu Marketa Vondrousova, care încă încearcă să își reabiliteze numele în circuit, cu doar patru victorii în 12 meciuri în 2020.

Turneul WTA de la Roma: absențele

Ashleigh Barty, liderul mondial, absentează din toate turneele europene în acest final de 2020, de teama coronavirusului.
Bianca Andreescu nu joacă la Roma și, în prezent, este incertă și pentru Roland Garros. Serena Williams a anunțat și ea în ultimul moment că nu va juca la Roma, din cauza accidentării la gleznă suferite în semifinala de la US Open cu Victoria Azarenka. Americanca și-a planificat însă o participare la Roland Garros. De asemenea, proaspăta campioană de la US Open, Naomi Osaka, nu joacă la Foro Italico după finala de la Flushing Meadows de sâmbătă - spre deosebire de Azarenka, care deși abia a revenit în Top 16 WTA, nu a beneficiat de saltul în clasament înainte de alcătuirea tabloului de la Roma, nu va fi cap de serie și, în consecință, va fi protagonista unui veritabil derby în turul întâi, cu Venus Williams, după ce s-au înfruntat în turul inaugural și la Top Seed Open, din Lexington.

Turneul de la Roma: cele mai tari meciuri din turului întâi

  • Donna Vekic (#16) - Amanda Anisimova
  • Victoria Azarenka - Venus Williams
  • Garbine Muguruza (#9) - Sloane Stephens
  • Ons Jabeur - Cori Gauff
  • Jelena Ostapenko - Magda Linnette
  • Daria Kasatkina - Vera Zvonareva
  • Irina Begu - Elisabetta Cocciaretto (Italia), învingătoarea urmând să o înfrunte pe Johanna Konta (#7)
Tabloul complet al turneului WTA de la Roma
J&T Banka Ostrava Open
Sorana Cîrstea, înfrângere în primul tur al turneului WTA 500 de la Ostrava
ACUM 17 ORE
US Open
Ilie Năstase, expeditiv față de Emma Răducanu: "Doar cu numele ne putem mândri cu ea!"
ACUM 19 ORE