Eurosport
Simona Halep va fi cap de serie 2 la Wimbledon! Cum arată clasamentul WTA înainte de Grand Slam-ul londonez
De
Publicat 21/06/2021 la 09:19 GMT+3
Simona Halep nu a mai jucat de la turneul WTA 1000 de la Roma, atunci când s-a accidentat, dar sportiva noastră se menține pe poziția a 3-a în ierarhia mondială. Acest lucru îi va conferi postura de a 2-a favorită la Wimbledon, turneu care va începe pe 28 iunie.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
WTA a actualizat clasamentul mondial, iar România are în continuare 5 sportive în Top 100. Deși a stat departe de tenis în ultima vreme, din cauza accidentării suferite la Roma, Simona Helep rămâne în continuare pe locul 3 în clasamentul WTA, în spatele australiencei Ashleigh Barty și a niponei Naomi Osaka.
Ierarhia publicată la acest început de săptămână va fi definitorie pentru turneul de la Wimbledon, ceea ce înseamnă că Simona Halep va fi a 2-a favorită la turneul de la All England Club, pe care l-a câștigat în 2019. Asta pentru că Naomi Osaka a anunțat că nu va participa, preferând să se relaxeze și să stea alături de apropiați în această perioadă, urmând să revină pe teren la Jocurile Olimpice din țara natală.
Topul primelor 10 jucătoare ale lumii rămâne indentic cu cel de săptămâna trecută, singura schimbare fiind rocada făcută de Elina Svitolina și Sofia Kenin, ucraineanca fiind acum pe locul 5, iar americanca pe 6.
Top 10 WTA
România are 5 reprezentante în Top 100 WTA
Alături de Simona Halep, România are alte 4 reprezentante în Top 100. Sorana Cîrstea a încept slab sezonul de iarbă, fiind învinsă în rundele inaugurale de la Berlin și Bad Homburg, dar cu toate astea se menține pe poziția 45 în lume, cea mai înaltă ocupată de ea în ultimii 8 ani.
Patricia Țig, Irina Begu și Ana Bogdan au coborât fiecare câte o poziție față de săptămâna trecută, urmând a începe turneul de la Wimbledon de pe locurile 62, 79 și 92.
Pe lângă cele 5 reprezentante ale României în Top 100 WTA, care vor intra direct pe tabloul principal la Wimbledon, țara noastră va avea alte 8 jucătoare prezente în calificări. Este vorba despre Irina Bara (113 WTA), Jaquelin Cristian (153 WTA), Alexandra Dulgheru (358 WTA), Mihaela Buzărnescu (161 WTA), Elena Gabriela Ruse (199 WTA), Monica Niculescu (193 WTA), Gabriela Talabă (207 WTA) și Irina Fetecău (244 WTA).
La masculin, singurul reprezentant la României va fi Marius Copil, care va debuta chiar astăzi în calificări. Arădeanul ocupă locul 222 în clasamentul ATP, un loc mai jos față de săptămâna precedentă.
Turneul de la Wimbledon va avea loc în perioada 28 iunie - 11 iulie și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo