Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

OFICIAL - Naomi Osaka a anunțat că nu va participa la Wimbledon! Explicațiile niponei

Vlad Dumitrescu

Publicat 17/06/2021 la 22:20 GMT+3

Naomi Osaka a anunțat că s-a retras de la Wimbledon pentru a petrece timp cu familia și prietenii.

Naomi Osaka

Credit imagine: Getty Images

”Naomi nu va participa la Wimbledon în acest an. Ea își va lua timp liber pentru a-l petrece cu prietenii și familia. Va fi pregătită pentru Jocurile Olimpice și abia așteaptă să joace în fața propriilor fani”, se arată într-un comunicat al echipei sale.

Naomi Osaka s-a retras de la Roland Garros

Naomi Osaka, a doua jucătoare a lumii, a anunţat, pe 31 mai, pe Twitter, că se retrage din turneul de la Roland Garros ca urmare a amenințărilor cu descalificarea primite de niponă de la cele patru turnee de Grand Slam. Prin urmare, românca Ana Bogdan a obținut calificarea fără să joace în runda a treia a celui de-al doilea turneu major al anului. ''Cea mai bună alegere pentru turneu, pentru celelalte jucătoare şi pentru mine este să mă retrag (din turneu), pentru ca toată lumea să se poată concentra pe tenis'', a scris Osaka pe contul personal de Twitter.
Naomi Osaka a precizat că a suferit momente de depresie după ce a câştigat primul său titlu de Grand Slam, în 2018, la US Open, iar discuţiile cu jurnaliştii i-au declanşat aceste probleme. Japoneza a fost dur criticată de directorul Roland Garros pentru această decizie.
Osaka a fost amendată cu suma de 15.000 de dolari de organizatorii turneului de la Paris pentru faptul că a lipsit de la conferinţa de presă care a urmat victoriei sale din primul tur, 6-4, 7-6 (5) cu românca Patricia Ţig. Naomi Osaka risca descalificarea în cazul în care continua să lipsească de la conferinţele de presă, au precizat organizatorii
Osaka făcuse un anunţ surprinzător înainte de Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, că refuză orice dialog cu jurnaliştii sportivi la Paris, pentru că după părerea ei conferinţele de presă pun o povară nejustificată asupra sănătăţii mentale a jucătorilor. Jucătoarea japoneză a susţinut că a răspunde la întrebări după ce ai pierdut un meci este ca şi cum ''ai lovi o persoană care este căzută''.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo