Șoc la Montreal! Iga Swiatek, OUT, după un eșec la o sportivă care nu o învinsese vreodată

Surpriză uriașă în optimile de finală de la Montreal, acolo unde campioana de la Wimbledon și numărul 3 mondial, Iga Swiatek, a cedat în fața Clarei Tauson, sportiva din Danemarca clasată pe 19 WTA. S-a terminat 7-6, 6-3 pentru nordică, aceasta impunându-se în premieră contra sportivei poloneze.

Swiatek eliminată de la Montreal de daneza Tauson, la capătul unui meci de 2 seturi. Sursa: SNTV

Sursa video: SNTV

Clara Tauson a făcut una dintre cele mai bune partide ale anului, impunându-se în fața unei sportive aflate într-o formă de excepție. După semifinala de la Roland Garros, Swiatek a câștigat titlul la Wimbledon, iar forma de la All England Club părea să se fi păstrat, judecând după cum a jucat Iga în primele tururi la Rogers Cup.Doar că în această dimineață, a 3-a jucătoare a lumii a primit o replică fantastică de la Tauson, care a gestionat perfect momentele cheie ale meciului. Clara a jucat perfect în tie-breakul primului set și a început de o manieră impresionantă și manșa secundă, unde s-a distanțat rapid la 4-1. Deși Swiatek a avut o tresărire de orgoliu și a "strâns" la 3-4, finalul de partidă i-a aparținut danezei. Aceasta a fost superioară la punctele câștigate pe primul serviciu (74%) și a fost capabilă să salveye 7 din cele 9 oportunități de break ale adversarei, închizând partida cu 7-6, 6-3, după o oră și 55 de minute.

Tauson, victorie în premieră în fața lui Swiatek. Luptă cu Meys pentru o semifinală la Montreal

Tauson a oprit seria de 9 meciuri câştigate la rând de Swiatek şi s-a impus în premieră în faţa polonezei, care avea 3-0 la meciurile directe.
Performanţa danezei e cu atât mai impresionantă cu cât în acest sezon ea reuşise un succes şi în faţa Arynei Sabalenka, la Dubai. Să le învingi în decurs de câteva luni pe cele mai bune sportive din circuit în ultimii ani nu e un lucru la îndemâna multor sportive.
Nordica a bifat a 31-a victorie din acest sezon şi a 3-a victorie în faţa unei sportive de top 10 WTA, ajungând pentru a doua oară în carieră în sferturile de finală ale unei competiţii de WTA 1000.
"Știam că, după ce am câștigat primul set, trebuie să continui pe aceeași linie, pentru că Iga nu se va da bătută niciodată. Știam că va veni peste mine și îmi va face viața grea.
Să câștig contra ei, după ce m-a învins acum câteva săptămâni la Wimbledon, e extraordinar. Am simțit și la Londra că am o șansă, că joc bine contra ei, iar asta m-a ajutat să cred că pot să o înving în sfârșit", a spus Tauson la final, citată de WTA Tennis.
În sferturile de finală, sportiva de 22 de ani o va întâlni pe campioana de la Australian Open, Madison Keys, care a avut un meci de infarct contra Karolinei Muchova, pe care a eliminat-o după ce a salvat mingi de meci (4-6, 6-3, 7-5 pentru americancă). În singura întâlnire directă de până acum, Tauson a învins-o pe Keys (6-4, 7-6 în sferturile de la Auckland, în ianuarie).
Dacă Iga Swiatek a ratat şansa de a reveni pe locul 2 WTA, lucru care îi era la îndemână, după eliminarea prematură a lui Coco Gauff, Clara Tauson are asigurat locul 17 după Montreal, cea mai bună poziţie din carieră. Mai mult, dacă va ajunge în semifinale, daneza poate urca până pe 15 WTA, iar un eventual titlu ar aduce-o în "buza" top 10 (locul 11).

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo