Swiatek poate reveni pe 2 WTA după Montreal! Poloneza pune presiune pe Sabalenka. Diferenţa e mare, dar locul 1 WTA la final de an se joacă

Iga Swiatek ar putea reveni pe locul 2 în lume după Montreal, odată cu eliminarea prematură a lui Coco Gauff. Privind în perspectivă, poloneza chiar are şanse să o întreacă pe Aryna Sabalenka până la finalul anului, deşi diferenţa dintre cele două e în prezent de peste 5000 de puncte.

Aryna Sabalenka en Iga Swiatek voor hun finale in Madrid een paar weken geleden.

Credit imagine: Getty Images

Iga Swiatek ar putea avea o mare oportunitate la turneul WTA 1000 de la Montreal în tentativa de a recâștiga locul 1 în clasament. Acest obiectiv este încă departe, dar ceea ce poate realiza poloneza imediat e să urce pe locul 2 în lume.
Coco Gauff a fost eliminată în optimi, la Rogers Cup, de canadianca Mboko, astfel că, dacă Iga ia titlul, va acumula 7813 puncte şi va trece în ierarhie peste campioana de la Roland Garros (care va rămâne la cota 7789 după Montreal).
În acest moment, Sabalenka are un plus de peste 5000 de puncte faţă de Swiatek, dar acest lucru nu reprezintă un avantaj decisiv pentru locul 1 la final de 2025, în contextul punctelor de apărat. Aryna a preferat să nu vină la Rogers Cup, dorind să fie proaspătă pentru celelalte turnee nord-americane pe hard, astfel că Iga va face un prim pas înspre a se apropia de marea sa rivală, după Montreal.

Swiatek va aduna puncte la fiecare turneu, Sabalenka are de "salvat" peste 5000 de puncte până la final de 2025

Swiatek are foarte puţine puncte de apărat până la finalul anului, singurul turneu unde a reuşit o performanţă notabilă în 2024 fiind cel de la Cincinnati (semifinale). În consecinţă, dacă va evolua precum a făcut-o la Wimbledon, poloneza ar putea reveni cu şanse în lupta cu Aryna Sabalenka pentru fotoliul de lider mondial.
De partea cealaltă, Sabalenka, care a devenit a doua jucătoare din istorie care intră în "top 12.000", după Serena Williams, are foarte multe puncte de apărat până la final de sezon. După Rogers Cup, ea va pierde punctele aferente sfertului din 2024, pentru ca apoi să aibă în faţă două turnee pe care le-a câştigat în 2024: Cincinnati şi US Open, unde a acumulat 3000 de puncte. Anul trecut, ea s-a impus şi la Wuhan, turneu de WTA 1000 şi a făcut semifinală la Turneul Campionilor, astfel că până la final de 2025 are peste 5000 de puncte de apărat.
Evident, bielorusa e cea mai constantă jucătoare din circuit în ultimii doi ani şi, chiar dacă nu va repeta succesele din 2024, e de aşteptat să ajungă spre fazele finale în competiţiile mai sus menţionate. Totuşi, Swiatek va adăuga puncte în cu totul alt ritm, având în vedere cât de puţin şi de modest a evoluat în a doua parte a sezonului trecut, astfel că există premise să asistăm la o bătălie pentru locul 1 WTA la final de 2025.
Până să se gândească la diferenţa faţă de Sabalenka şi cum să recâştige locul 1 WTA, poloneza trebuie să se concentreze pe duelul din optimile de la Montreal, unde pleacă mare favorită în faţa danezei Clara Tauson. Cele două s-au întâlnit de 3 ori până acum, Iga câştigând de fiecare dată (ultima dată chiar la Wimbledon, scor 6-4, 6-1 pentru Swiatek).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo