Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian luptă pentru calificări istorice la Indian Wells. Când joacă româncele

Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian vor reveni pe terenurile de la Indian Wells duminică dimineaţă. Organizatorii turneului din California au anunţat programul zilei a 5-a de concurs, iar româncele vor evolua în ultimele partide de pe arenele 2, respectiv 6.

Sorana Cîrstea

Credit imagine: Getty Images

România a avut din nou, după 4 ani, 3 reprezentante în turul secund la Indian Wells. În 2021, Halep, Begu și Cîrstea au ajuns în turul secund și, mai mult decât atât, toate cele trei românce au trecut și de manșa a doua (dar toate au pierdut în turul 3). Acum, şansa să avem trei reprezentate dincolo de turul secund nu mai există, Irina Begu cedând aseară o partidă pe care mult timp a controlat-o: a avut set şi break în faţă în duelul cu Katie Boulter, dar a cedat în cele din urmă cu 7-6, 3-6, 0-6.
Mâine dimineaţă în arenă vor reveni Cîrstea și Cristian, aflate pe jumătatea superioară de tablou. După victoria la Maya Joint, a doua cea mai tânără jucătoare din top 100 WTA, reprezentanta noastră va avea un nou duel de foc, cu Emma Navarro, favorita numărul 10, care a beneficiat de un prim tur liber în California. Cele două jucătoare s-au întâlnit în premieră acum câteva săptămâni, la Dubai, acolo unde românca s-a impus în trei seturi la finalul unui meci extrem de tensionat. Scorul final vorbește de la sine: 7-6 (5), 3-6, 7-5, după trei ore și 3 minute de joc.
Cert e că în turul secund vom avea parte de un meci tare. Sori vine în California după sferturi la Dubai și Austin, în timp ce americanca se prezintă în competiție după titlul cucerit la Merida, acolo unde a învins-o în finală pe Arango cu un dublu 6-0. Atât Sorana, cât și Navarro, au ajuns cel mai departe la Indian Wells până în sferturile de finală (românca în 2023, americanca în 2024).
Având în vedere că în luptă va fi o reprezentantă a gazdelor, organizatorii au programat partida în prime time: duelul va fi ultimul meci pe arena a doua ca mărime din complexul de la Palm Springs. Confruntarea Cîrstea - Navarro va urma după meciul dintre Mariano Navone şi Ben Shelton, nu înainte de ora 06:00 dimineaţa (ora României).

Jaqueline Cristian - Leylah Fernandez, ultimul meci de pe arena 6 de Indian Wells

Jaqueline Cristian, care a trecut în prima manșă de Veronika Kudermetova, o fostă sportivă de top 10 WTA, va fi faţă în faţă cu Leylah Fernandez, numărul 27 WTA. Având statut de cap de serie, canadianca a avut prim tur liber, astfel că, din acest punct de vedere, reprezentanta noastră are un mic atu: a avut timp mai mult să se obișnuiască cu noua suprafaţă de la Indian Wells, partida contra Kudermetovei fiind un bun antrenament în acest sens.
Finalistă la US Open în 2021, Leylah Fernandez nu a mai confirmat niciodată la cel mai înalt nivel. Ea vine după o eliminare timpurie la Dubai, după ce nici la Adelaide, Australian Open sau Doha nu a trecut dincolo de optimi. Cel mai bun rezultat al anului l-a înregistrat la Doha (sfert e finală), unde a învins-o pe Emma Navarro, sportivă de top 10 WTA, înainte de a ceda la Amanda Anisimova, cea care avea să câştige competiţia.
Confruntarea dintre Jaqueline şi Leylah va reprezenta ultima partidă de pe terenul 6, urmând a se disputa după finalul meciului de dublu care le opune pe Siniakova/Townsend şi Eikeri/Olmos. Se estimează că debutul confruntării româncei va fi în jurul orei 3:30 - 4:00 dimineaţa.
Programul de azi de la Indian Wells
Pe lângă partidele româncelor, o mulţime de confruntări interesante se vor desfăşura în această seară/noapte la Indian Wells. Campioana de la Australian Open, Madison Keys, va juca primul său meci după succesul istoric de la Melbourne (adversară îi va fi Potapova), dar în arenă vor pătrunde şi Alcaraz (vs Halys), Djokovic (contra lui Van de Zandschulp) sau Sabalenka (meci contra americancei Kessler). "Derbyurile" zilei vor fi reprezentate, probabil, de confruntările Monfils - Korda, Fonseca - Draper şi Anisimova - Bencic (campioana de la Doha vs campioana de la Abu Dhabi).

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo