Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gael Monfils, campion la Stockholm, la 37 de ani! Record incredibil, depășit doar de Djokovic, Nadal și Murray

Dani Morar

Actualizat 22/10/2023 la 20:22 GMT+3

Gael Monfils a câștigat turneul ATP 250 de la Stockholm, după victoria în set decisiv cu Pavel Kotov. Francezul s-a impus cu scorul de 4-6, 7-6, 6-3 și a devenit al patrulea jucător dintre cei activi cu minim 70 de semifinale jucate în carieră.

Laver Cup 2023 | Auger "l-a urecheat" pe Monfils pentru că este prea dezinvolt în competiție

Gael Monfils este campion la Stockholm, după un turneu de vis, reușit la 37 de ani. Francezul s-a impus în ultimul act, după ce a revenit de la 0-1 la seturi și a fost la doar două puncte distanță de a pierde partida.
Monfils s-a impus cu 4-6, 7-6, 6-3 în fața lui Pavel Kotov și a cucerit primul titlu din ianuarie 2022 încoace. A fost al 12-lea al carierei pentru carismaticul jucător, care le-a avut alături în tribune pe mama sa, soția, Elina Svitolina.
"O săptămână specială alături de cele 3 doamne. Mamă, îți mulțumesc. Ca de obicei, e drăguț să câștig în fața ei. Soția mea, Elina. Îți mulțumesc. Ultima, fetița mea, Skai, care a văzut meciul din fața televizorului. Este pentru prima dată când câștig un titlu din postura de tată. E ceva special.
E amuzant că al 12-lea titlu al meu. 12 ani mai târziu după ce am câștigat prima dată aici. Cred că 12 e numărul meu norocos... nebunie. O poveste scurtă, dar de fapt lungă. Aș vrea să-i mulțumesc lui Michael (n.r. antrenorul său). Înainte de Roland Garros i-am spus că am nevoie de ajutorul lui din nou. Nu i-a venit să creadă. Mi-a spus: "Am văzut meciul tău. A fost teribil. Mâine ne antrenăm împreună". Cred că cei care m-au susținut din tribune au avut emoții mai mari decât mine", a declarat Monfils la finalul partidei.
Citește și:

Gael Monfils, record incredibil, depășit doar de Djokovic, Nadal și Murray

Monfils a ajuns în cea de-a 70-a semifinală ATP a carierei. Dintre jucătorii activi, doar Novak Djokovic, Rafael Nadal și Andy Murray au mai multe.
Nole conduce din acest punct de vedere, cu 183 de semifinale (136 câștigate și 47 pierdute), Nadal e al doilea, cu 177 de semifinale (130 câștigate și 47 pierdute), iar Murray al treilea, cu 102 (71 de victorii și 31 de înfrângeri).
Doar 4 jucători au câștigat un titlu ATP după ce au împlinit 37 de ani, în secolul 21. Roger Federer (5 titluri), Ivo Karlovic (4 titluri), Lopez și Monfils (un titlu).
De asemenea, Monfils a jucat a 34-a finală a carierei. Ultima disputată înainte de Stokholm a fost la Adelaide 2022, acolo unde a reușit să se impună, la fel ca și duminică.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo