Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Substanța la care a fost depistată pozitiv Simona Halep, "o provocare" pentru autoritățile antidoping

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 20/07/2023 la 22:09 GMT+3

Substanța roxadustat, la care a fost testată pozitiv jucătoarea română de tenis Simona Halep, anul trecut la US Open, este un medicament antianemie care face și mai dificilă lupta împotriva dopajului în sport, a afirmat, joi, un expert elvețian, citat de Reuters.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Raphael Faiss, cercetătorul șef al Centrului de Cercetare și Expertiză în științele antidoping la Universitatea din Lausanne, a afirmat că substanța interzisă roxadustat reprezintă o problemă pentru autoritățile antidoping.
"Roxadustatul nu este nou, a existat de la începutul anilor 2010, dar a fost disponibil doar în Asia", a precizat Faiss pentru Reuters.
"Stimulează corpul ca și cum ar fi la altitudine și stimulează urcarea celulelor roșii, producând eritropoetină endogenă", a explicat expertul elvețian.
Roxadustatul, care este detectabil la testele antidoping din 2017, are o durată de eliminare din corp de 10-16 ore, făcând dificil pentru ofițerii de control antidoping să îi prindă pe eventualii trișori.
Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, după testul său pozitiv la US Open, românca negând categoric că ar fi luat conștient substanța interzisă.
Simona Halep a fost audiată luna aceasta de Agenția Internaționale de Integritate a Tenisului (ITIA) la Londra, iar în perioada următoare ar urma să fie făcut un anunț în acest caz. Iubitorii tenisului s-au inflamat după ce Halep a apărut pe o listă provizorie cu jucătoarele participante la US Open.
Citește și:
Faiss a precizat că sportivii care se antrenează în mod repetat la altitudine pentru doar câteva zile ridică suspiciuni, având în vedere că sunt greu de testat.
Potrivit regulamentului Agenției Mondiale Antidoping (AMA/WADA), legat de localizare, sportivii trebuie să comunice un interval de 6-0 de minute pentru fiecare zi în care sunt disponibili și accesibili pentru testare. De asemenea, trebuie să furnizeze autorităților adresa personală și locațiile și perioadele de antrenament.
"Este dificil să testezi sportivii care se antrenează la altitudine, unele locuri fiind disponibile doar cu telecabine, care nu circulă noaptea", a subliniat Faiss.
Agenția Internațională de Testare (ITA), care se ocupă de testările antidoping din ciclism din 2021, are 60 de ofițeri de control doping care lucrează tot anul cu un grup de circa 1.000 de cicliști.
Testerii lucrează nonstop în Turul Franței, liderul danez Jonas Vingegaard fiind vizat de suspiciuni de dopaj în trecut, după evoluții remarcabile. Vingegaard a salutat controalele la care este supus și a subliniat că nu a luat niciodată o substanță interzisă.
Olivier Banuls, șeful unității de ciclism din ITA, a declarat pentru Reuters că performanța este unul dintre criteriile adoptate pentru testarea sportivilor.
"Folosim o varietate de criterii. Performanța este unul dintre ele și evident performanța lui Vingegaard este un criteriu pentru noi, așa că este vizat în particular", a recunoscut Banuls, care a adăugat că alte criterii utilizate sunt pașapoartele biologice sau informații furnizate de unitatea de investigații a ITA.
Banuls a precizat că Vingegaard, care a început joi etapa a 18-a a Turului Franței cu un avans de 7 min 35 sec față de slovenul Tadej Pogacar, cel mai mare între primii doi clasați în această fază a cursei începând din 1981, a fost testat de 18 ori în acest Tur al Franței.
14 teste nu au fost întâmplătoare, având în vedere că purtătorul tricoului galben este testat în fiecare zi. El a fost testat de opt ori în iunie, în competiție și în afara ei.
"Reușim să testăm 95-96% dintre cicliștii pe care ne programăm să-i testăm", a adăugat Banuls.
Dacă un sportiv nu este disponibil, în afara intervalului dat de 60 de minute, nu va fi considerat imediat absent nemotivat, dar va fi semnalat departamentului juridic al Uniunii Cicliste Internaționale (UCI).
"Primim notificarea și îi oferim sportivului șansa de a da o explicație și de a oferi o probă a locului în care a fost, un notă de plată de la un restaurant, spre exemplu", a menționat Simon Geinoz, consilier juridic la UCI.
"Dacă nu suntem mulțumiți de explicație, atunci va fi înregistrat ca 'localizare nereușită'", a explicat oficialul, citat de Agerpres.
La trei localizări eronate într-un decurs de 12 luni se consideră violare a regulamentului antidoping, cu o potențială suspendare de doi ani.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo