Swiatek, reacție violentă când a aflat că a fost prinsă dopată! Dezvăluiri cutremurătoare ale Igăi
Publicat 07/12/2024 la 11:26 GMT+2
Iga Swiatek a trăit un adevărat coșmar în urmă cu câteva săptămâni, când a fost depistată dopată la un test efectuat în timpul turneului de la Cincinnati. Poloneza și-a demonstrat între timp nevinovăția și a scăpat cu o suspendare de numai o lună, iar acum a povestit cu lux de amănunte momentul în care a aflat vestea, subliniind că a avut o reacție foarte violentă.
Iga Swiatek
Credit imagine: Getty Images
Iga Swiatek a avut un final de sezon dezamăgitor, iar explicația a venit săptămâna trecută, când ITIA a anunțat că poloneza a primit o suspendare de o lună pentru dopaj. Fostul lider WTA a ieșit pozitivă la trimetazidină în urma unui test la care a fost supusă înaintea turneului de la Cincinnati. Pe 12 septembrie, ITIA a anunțat-o că e suspendată provizoriu și a avut nevoie de 3 săptămâni pentru a-și demonstra nevinovăția.
Iga a descoperit că substanța interzisă a ajuns în corpul său prin intermediul unui medicament pe bază de melatonină, pe care îl lua pentru a se putea odihni mai bine, în contextul schimbărilor de fus orar. ITIA a acceptat varianta contaminării acelui produs, astfel că i-a permis polonezei să revină în competiții.
Iga Swiatek a povestit coșmarul trăit când a aflat că a fost prinsă dopată
La momentul respectiv, Swiatek a declarat că a trăit un șoc din cauza situației prin care a trecut, dar acum a venit cu explicații suplimentare într-un amplu interviu acordat polonezilor de la TVN24. Iga a dezvăluit cu lux de amănunte cum a primit vestea că a fost prinsă dopată și a recunoscut că a avut o reacție violentă, iar norocul său a fost că nu era singură când a citit mail-ul în care a fost înștiințată.
"Reacția mea a fost foarte violentă. Era un amestec de neînțelegere și panică. Am plâns mult. Primim notificări prin e-mail și SMS atunci când există o problemă sau când trebuie să completăm ceva documente. Am deschis e-mailul și am crezut că este o notificare pe care jucătorii o primesc automat când trebuie să facă ceva. Dar de data aceasta s-a dovedit că e-mailul era mult mai serios. Nu am putut să citesc până la capăt pentru că eram deja în lacrimi. Managerii mei mi-au spus că am reacționat de parcă ar fi murit cineva sau s-ar fi întâmplat ceva grav cu sănătatea mea. Mă bucur că nu am fost singură, pentru că am putut să le înmânez telefonul și să le arăt ce s-a întâmplat.", a spus Swiatek, citată de tennis365.com.
Iga Swiatek a ispășit 3 săptămâni de suspendare până când a demonstrat că s-a dopat accidental, iar ulterior a acceptat o suspendare de o lună din partea ITIA. Poloneza s-a ales cu pedeapsa minimă, pentru că forul care se ocupă de integritatea tenisului a considerat totuși că a avut o mică parte de vină, deoarece jucătorii sunt responsabili de tot ceea ce consumă. Iga a jucat la Turneul Campioanelor și la turneul final din Billie Jean King Cup, iar ultima săptămână de suspendare a ispășit-o recent, când nu mai exista niciun turneu în calendar, ceea ce a ridicat multe semne de întrebare în lumea tenisului.
Iga Swiatek nu a scăpat complet de acuzațiile de dopaj și s-ar putea regăsi în situația lui Jannik Sinner. Italianul a scăpat și el de o pedeapsă considerabilă în primă fază, dar WADA a făcut apel la TAS în cazul său și totul se va judeca la anul. WADA ar putea proceda la fel și în cazul cvintuplei campioane de Grand Slam, dar deocamdată nu s-a făcut niciun anunț oficial în acest sens.
Iga Swiatek a început deja pregătirile pentru sezonul următor, primul în care va fi antrenată de belgianul Wim Fissette. Principalul obiectiv al polonezei în startul lui 2025 va fi Australian Open, unul dintre cele două Grand Slam-uri la care nu a jucat nicio finală (cea mai bună performanță a sa a fost o semifinală, în 2022; la Wimbledon nu a trecut niciodată de sferturi).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo