Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Țiriac, contrariat de despăgubirile cerute de Simona Halep! "Vai de mine și de mine"

Cristian Mihală

Actualizat 14/03/2024 la 08:22 GMT+2

Ion Țiriac crede că Simona Halep a cerut mult prea puțin în procesul intentat Quantum Nutrition, compania care a furnizat suplimentul contaminat, în urma căruia marea noastră campioană a fost testată pozitiv la Roxadustat.

Ion Țiriac, Simona Halep

Credit imagine: facebook

Simona Halep a primit un verdict favorabil de la TAS, Tribunalul din Lausanne decizând că nu a existat intenție în cazul de dopaj în care a fost implicată românca. Testul pozitiv a fost rezultatul unui supliment contaminat, astfel că româncei i s-a ridicat suspendarea. După ce în prealabil fusese scoasă din circuit pentru 4 ani, TAS a redus pedeapsa la doar 9 luni.
Cum era firesc, sportiva a dat în judecată compania producătoare a suplimentului care a fost contaminat și a dus la depistarea sa pozitivă la testul anti-doping realizat la US Open 2022. Halep a cerut despăgubiri în valoare de 10 milioane de euro, suplimentul oferit de Quantum Nutrition aducându-i prejudicii enorme în plan de imagine și împiedicând-o să lupte pentru trofee și banii aferenți turneelor.
Suma cerută este însă extrem de mică susține Ion Țiriac, care e convins că Simo a pierdut o avere odată cu povestea de coșmar izbucnită în toamna lui 2022. În plus, cheltuielile de judecată sunt enorme, doar avocații putând costa milioane de euro, dacă procesulse prelungește.
"Să vedem ce se întâmplă în viitor cu procesul intentat companiei producătoare. Ce va face Halep și cine o va sfătui din punct de vedere legal... La fel, ce se întâmplă cu echipa ei, cu fabricantul produsului.
L-a dat în judecată pe fabricant în Statele Unite, nu în România sau la Cioflingeni sau în Congo. Trebuia să-l dea pentru 100-200 de milioane, nu pentru zece milioane. Mizilic așa, zece milioane?!", a spus Țiriac pentru gsp.ro.

Țiriac susține că Bouchard a câștigat cât cere Halep pentru un incident banal

Țiriac a dat-o exemplu pe Eugenie Bouchard, fostă finalistă la Wimbledon, care ar fi primit 10 milioane de euro de la Federația din SUA pentru un incident banal. Concret, canadianca a alunecat pe culoarele de la US Open și s-a accidentat și avea în plan să dea în judecată oficialii celui de-al 4-lea Grand Slam din an.
Federația americană știa că va pierde enorm la capitolul imagine în urma unei acțiuni în judecată și s-a înțeles cu frumoasa sportivă nord-americană în afara tribunalului. Potrivit lui Țiriac, Bouchard ar fi primit 10 milioane de dolari pentru acest incident minor, adică exact suma cerută de Halep după un scandal care i-a afectat iremediabil cariera, imaginea și credibilitatea.
"Zece milioane a luat fătuca aia canadiancă, care a căzut în vestiar la US Open. Nu mai joacă acuma, face modă. A căzut acolo, s-a lovit puțin, iar Federația Americană i-a dat zece milioane ca să nu-i dea în judecată! Simona trebuia să le ceară mai mulți bani, vai de mine și de mine", a mai spus cunoscutul om de afaceri.
Altfel, Simona Halep a ajuns de luni la Miami, unde va participa de săptămâna viitoare la turneul WTA 1000 în care a ajuns de două ori în trecut în semifinale. Campioana noastră se antrenează cu zâmbetul pe buze în Florida și speră să aibă parte de o tragere la sorți favorabilă, astfel încât să poată avansa 1-2 tururi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo