Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Roger Federer a anunțat că nu merge la Jocurile Olimpice de la Tokyo! De ce a luat această decizie

Bianca Dumitru

Actualizat 13/07/2021 la 20:26 GMT+3

Roger Federer a anunțat că nu va merge la Jocurile Olimpice din cauza unei accidentări la genunchi.

Roger Federer scheiterte in Wimbledon im Viertelfinale an Hubert Hurkacz

Credit imagine: Getty Images

Roger Federer a postat pe rețelele de socializare un mesaj prin care a anunțat că nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Sportivul a menționat că a luat această decizie după ce a simțit dureri la genunchi în timpul turneului de la Wimbledon.
"În timpul sezonului pe iarbă, din păcate, am suferit o problemă la genunchi și am acceptat că trebuie să mă retrag de la Jocurile Olimpice de la Toyko. Sunt foarte dezamăgit, deoarece a fost o onoare și un punct culminant al carierei mele de fiecare dată când am reprezentat Elveția.
Am început deja recuperarea în speranța de a reveni la turneu mai târziu în această vară. Le doresc mult noroc tuturor sportivilor din echipa Elveției și îi voi susține de la distanță", a fost mesajul lui Federer.

CINE O SĂ JOACE TENIS LA JOCURILE OLIMPICE

Din categoria celor care și-au anunțat decizia de a nu participa la Tokyo mai fac parte Rafael Nadal, care a simțit nevoia de o pauză până la startul turneului Washington Open, Serena Williams, care s-a accidentat în primul tur la Wimbledon, și Dominic Thiem, care s-a retras și de la al treilea Grand Slam al anului din cauza unei accidentări la încheietură.
De asemenea, de la Jocurile Olimpice va lipsi și medaliata cu aur de la Rio, din 2016, Monica Puig, care este în recuperare după o intervenție chirurgicală suferită în luna iunie. În aceeași situație este și Simona Halep, care nu s-a refăcut după accidentarea suferită în mai și a decis să se retragă, dar și Stan Wawrinka.
Printre cei care vor fi prezenți la Tokyo, Andy Murray va concura pentru a-și apăra medalia cucerită în 2016 la Rio, la Jocurile Olimpice urmând a fi prezenți și Ashleigh Barty, Naomi Osaka, Iga Swiatek, Dan Evans, Johanna Konta, Coco Gauff, Stefanos Tsitsipas, Daniil Medvedev și Alexander Zverev.
Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo