Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tsitsipas nu poate juca meciuri normale: dispută de colecție la Rotterdam. Programul sferturilor

Cristian Mihală

Actualizat 05/03/2021 la 09:57 GMT+2

Stefanos Tsitsipas s-a impus după un meci dramatic, scor 6-4, 4-6, 7-5 în fața lui Hubert Hurkacz, la turneul de la Rotterdam. În sferturile de finală ale turneului transmis de Eurosport 2 și Eurosport Player, grecul va da piept cu rusul Karen Khachanov.

ATP Rotterdam: Stafanos Tsitsipas defeated Kurkacz

Credit imagine: Eurosport

Numărul șase mondial nu poate să facă meciuri normale. După ce a revenit ireal la Australian Open, de la 0-2 la seturi cu Nadal, Tsitsipas a oferit joi seară un nou meci de colecție.

Tsitsipas, în sferturi la Rotterdam: "Sunt mândru că am putut lupta așa de bine"

Grecul s-a impus în cele din urmă la capătul unui meci maraton, ajungând la a 8-a victorie din 2021 (o singură înfrângere). În duelurile directe cu Hurkacz jucătorul elen avea un avantaj clar, 5-1, dar confruntarea de ieri a fost departe de a fi una ușoară.
"Am jucat foarte bine. Amândoi am făcut-o, a fost un nivel incredibil de tenis și nu ne-am oferit prea multe șanse de break. Sunt mândru că am putut lupta atât de bine până la final. A fost extenuant, dar a meritat. Îl știu pe Hubert bine, am jucat de multe ori contra lui. De fiecare dată când ies în arenă pentru o partidă cu el, știu la ce să mă aștept. E un luptător incredibil, nu cedează niciodată, mereu mi-a făcut viața grea", a spus Tsitsipas la final, potrivit atptour.com.
picture

Rezumatul partidei Stefanos Tsitsipas - Hubert Hurckacz, de la Rotterdam

În sferturile de finală, grecul îl va întâlni pe numărul unu mondial, Karen Khachanov. Rusul a trecut fără emoții de Cameron Norrie, scor 6-2, 6-2. Tsitsipas și Khachanov s-au întâlnit până în prezent de două ori, de fiecare dată impunându-se jucătorul elen (și de fiecare dată la Mastersul de la Shanghai).
Surpriza turneului de până acum e Kei Nishikori, care îl va întâlni în sferturi pe Borna Coric. Japonezul a lăsat accidentările în spate și etalează un joc complet, nu foarte departe de cel care l-a dus în finala US Open acum 7 ani. Niponul a avut meciuri teribil de grele până acum, dar s-a descurcat admirabil, eliminându-i pe mult mai bine cotații "NextGen" Felix Auger-Aliassime și Alex de Minaur.
Programul sferturilor de finală de la Rotterdam (cu începere de la ora 14:00)
  • Khachanov - Tsitsipas
  • Chardy - Rublev
  • Coric - Nishikori
  • T.Paul - Fucsovics
Toate partidele pot fi urmărite în direct pe Eurosport Player
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo