Tsurenko se ia "la trântă" cu WTA pe subiectul Rusia-Ucraina! "Am crezut că a picat conexiunea la net"

Lesia Tsurenko a avut o întâlnire online cu reprezentanţii WTA, în care a cerut să i se prezinte ce măsuri concrete va lua conducerea tenisului feminin pentru protejarea ucrainencelor din circuit. Întrebările puse de sportiva care a fost la un moment dat pe locul 23 în lume nu şi-au găsit răspuns.

Lesya Tsurenko

Credit imagine: AFP

Tenisul este singurul sport important de pe planetă care permite participarea jucătorilor ruși și bieloruși în competiții, sub steag neutru. Wimbledon a fost singurul turneu major care a interzis acest lucru, în 2022, dar șefii de la All Engladn Club au făcut şi ei un pas înapoi pentru ediția din acest an, ceea ce creează o mare indignare în rândul ucrainenilor.
Aceştia se simt discriminaţi şi neajutoraţi, iar una dintre figurile cele mai vocale privind subiectul, Lesia Tsurenko, a cerut o întrevedere online cu reprezentanții WTA. Tenismena de 33 de ani susţine că s-a lovit ca de un zid de indiferenţa celor care conduc Women's Tennis Association, semn că lucrurile nu au cum să se schimbe în bine pentru ucraineni.
"I-am întrebat pe toți cei prezenți "Ce ați făcut, faceți sau intenționați să faceți pentru a preveni discriminarea jucătorilor de tenis ucraineni? Ce a făcut WTA pentru a menține un mediu pașnic în turneu?" Pur și simplu nu mi s-a dat vreun răspuns la întrebările mele.
La început, chiar m-am gândit că poate am avut probleme cu conectarea la Internet, așa că mi-am repetat întrebările. Dar nimic nu s-a schimbat... Pur și simplu nu au existat răspunsuri. Niciunul dintre cei prezenți nu a spus vreun cuvânt. Acest lucru mi se pare şocant. Încă o dată se demonstrează că nimeni nu s-a gândit la jucătorii ucraineni și nici nu intenționează să o facă", a spus Tsurenko, citată de gotennis.ru.

Lesia Tsurenko, atac de panică la Indian Wells

Lesia Tsurenko s-a retras de la Indian Wells înaintea meciului cu Aryna Sabalenka, iar apoi a dezvăluit că totul s-a datorat unui atac de panică suferit ca urmare a unei discuții purtate în privat cu șeful WTA, Steve Simon. Ucraineanca s-a declarat consternată că CEO-ul WTA i-a transmis că sportivii din Ucraina nu ar trebui să fie deranjați de opțiunile politice ale rușilor și bielorușilor, chiar dacă aceștia ar susține războiul.
"În urmă cu câteva zile, am avut o conversație cu CEO-ul WTA, Steve Simon, și am fost absolut șocată de ceea ce am auzit. Mi-a spus că el însuși nu susține războiul, dar dacă jucătorii din Rusia și Belarus îl susțin, atunci aceasta este doar părerea lor, este ok, iar opinia altor persoane nu ar trebui să mă deranjeze. În același timp, a menționat că, dacă i s-ar fi întâmplat acest lucru și ar fi fost în locul meu, s-ar fi simțit groaznic", a spus Lesia Tsurenko pentru BTU.
După dezvăluirea făcută de Tsurenko pe rețelele sociale, Steve Simon a fost pus la zid de Alex Dolgopolov. Fostul jucător ucrainean a postat un mesaj virulent pe contul personal de Twitter, în care l-a acuzat ironic pe șeful WTA că susține genocidul din Ucraina din moment ce a avut o asemenea poziție în fața Lesiei Tsurenko.
"Steve, în loc să agresezi femeile ucrainene, fii bărbat și vorbește în public. Oamenii merită să știe că nu este nimic rău în sprijinirea genocidului, că e ceva în regulă", a scris Dolgopolov pe Twitter.
După declaraţiile date de Lesia Tsurenko, WTA a emis un comunicat vag, în care a subliniat că este total împotriva războiului, dar că sportivii ruși sau bieloruși nu ar trebui să aibă de suferit din cauza deciziilor politice ale conducătorilor din țările lor.
"În primul rând, recunoaștem emoțiile pe care Lesia și toți sportivii noștri ucraineni le-au gestionat și continuă să le gestioneze în această perioadă foarte dificilă. Suntem martorii unui război oribil în curs de desfășurare, care continuă să aducă circumstanțe neprevăzute cu consecințe profunde care afectează lumea, precum și circuitul global WTA și membrii săi.
WTA a reflectat în mod constant sprijinul nostru deplin pentru Ucraina și condamnă cu fermitate acțiunile care au fost aduse de guvernul rus. Odată cu aceasta, rămâne un principiu fundamental al WTA, care este acela de a se asigura că sportivii individuali pot participa la evenimentele profesioniste de tenis pe baza meritelor și fără nicio formă de discriminare, fără a fi penalizați din cauza deciziilor luate de conducerea țării lor", a transmis WTA.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo