Uluitor: O singură jucătoare de top 10 WTA, în sferturi la Montreal! Ea a salvat două mingi de meci să ajungă acolo! Surprize uriașe
Publicat 04/08/2025 la 09:35 GMT+3
Surprize uriașe pe tabloul feminin de la Rogers Cup, primul turneu de WTA 1000 din sezonul de hard nord-american, unde o singură sportivă din top 10 WTA a ajuns în sferturile de finală: Madison Keys. Aceasta a fost la rândul ei aproape de eliminare, salvând două mingi de meci în duelul cu Muchova, din optimi.
Madison Keys, singura sportivă de top 10 WTA prezentă în sferturi la Montreal
Credit imagine: Getty Images
Dacă la masculin Rogers Cupe e vitregit de prezența celor mai buni jucători din lume - Jannik Sinner, Carlos Alcaraz, Novak Djokovic sau Jack Draper -, la feminin lucrurile stăteau cu totul altfel: doar Aryna Sabalenka, liderul mondial, a preferat să sară peste competiția de la Montreal, dorind să fie cât mai odihnită în perspectiva turneelor de la Cincinnati și US Open, unde are de apărat titlurile cucerite în 2024.
Chiar și așa, rețeta nu e una extraordinară pentru organizatori, în sferturile de finală calificându-se o singură sportivă de top 10 WTA: Madison Keys. Și aceasta după ce a salvat două mingi de meci în duelul din optimi contra Karolinei Muchova.
Finalistele de la Wimbledon, Iga Swiatek și Amanda Anisimova, eliminate în decurs de câteva ore de la Montreal
După ce în 16-imi Coco Gauff, Jasmine Paolini sau Emma Navarro au fost eliminate, optimile au adus sâmbătă două rezultate extrem de surprinzătoare: Jessica Pegula, campioana ultimelor două ediții, și Mirra Andreeva au părăsit turneul. Ele au fost urmate aseară de Iga Swiatek, care a cedat cu 6-7, 3-6 în fața Clarei Tauson, sportivă care pierduse fără drept de apel precedentele 3 dispute cu poloneza.
Clara Tauson a reușit în acest an să le învingă pe Sabalenka, Rybakina și Swiatek pe hard, o performanță rară pentru o sportivă care nu a trecut niciodată de optimi într-un Grand Slam și care avea, până acum, un singur sfert la nivel de competiție de WTA 1000.
Tot azi-noapte, a părăsit competiția și Amanda Anisimova, locul 7 mondial și finalista de la Wimbledon și finalista de anul trecut. În cazul ei nu e neapărat vorba e o surpriză majoră, adversara, Elina Svitolina, fiind de valoare apropiată, dar a surprins modul în care s-a impus ucraineanca: 6-4, 6-1, după doar o oră și 27 de minute de joc.
În consecință, Madison Keys, campioana de la Australian Open, a rămas singura sportivă de top 10 calificată în sferturile competiție, una care se anunță mai deschisă decât oricând.
Programul sferturilor:
- Mboko - Bouzas Maneiro
- Kostyuk - Rybakina
- Svitolina - Osaka
- Keys - Tauson
Rogers Cup a fost în ultimul deceniu un turneu al marilor surprize la feminin. Nu doar că sportive precum Beatriz Haddad Maia sau Liudmila Samsonova au ajuns în ultimul act, dar am avut 3 campioane care s-au impus fără a fi cap de serie (Belinda Bencic - 2015, Bianca Andreescu - 2019 și Camila Giorgi - 2021).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo