Eurosport
Un compatriot al lui Nadal îl ignoră pe Rafa în "cursa titanilor": "Nimeni nu m-a impresionat mai mult!"
De
Publicat 19/02/2022 la 16:42 GMT+2
Unul dintre cei mai apreciați tenismeni din Spania a dezvăluit că Roger Federer este jucătorul care l-a impresionat cel mai mult în întreaga carieră.
David Ferrer & Rafael Nadal
Credit imagine: Getty Images
Fost ocupant al numărului 3 ATP, David Ferrer, a dezvăluit că Roger Federer a fost jucătorul care l-a impresionat cel mai mult în întreaga sa carieră. Ajuns la 39 de ani, Ferrer face parte din aceeași generație cu elvețianul și au împărțit terenul de tenis de nu mai puțin de 18 ori. Marele campion din Țara Cantoanelor s-a impus de fiecare dată.
Spaniolul a acordat un interviu pentru Ubitennis, iar italienii l-au întrebat cine este jucătorul care l-a impresionat cel mai mult. Deși răspunsul așteptat era "Nadal", Ferrer a surprins și l-a ales pe elvețian: "Roger Federer, pentru că a făcut ca tenisul să pară un sport simplu, în timp ce orice jucător profesionist știe că a lovi acele lovituri pe teren este foarte dificil. Roger este parcă venit din altă lume", a declarat Ferrer pentru Ubitennis.
Roger Federer, preferatul lui David Ferrer
Antrenorul Jose Higueras, care a lucrat pentru scurt timp cu Federer în 2008, a vorbit de asemenea de curând despre elementele care-l fac pe elvețian unic în tenis: "Este greu să-l compari pe Roger [Federer] cu oricine. El este atât de unic în toate - cum își desfășoară jocul pe teren, cum se pregătește în afara terenului", a spus Higueras în cel mai recent episod al podcastului Holding Court cu Patrick McEnroe.
"Îi place să simtă mingea pe corzile rachetei, îi place să experimenteze. Dacă îi spui ceva legat de jocul lui, va digera totul, se va gândi la asta și e fără doar și poate unul dintre tenismenii care sunt mereu atât de însetați să învețe. Este unic prin absolut tot ce face și cu siguranță va rămâne un simbol al sportului alb", a spus Higueras.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo