Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Un scenariu ce părea mai degrabă SF e tot mai vehiculat în cazul Simonei Halep

Cristian Mihală

Publicat 28/10/2022 la 10:03 GMT+3

Răzvan Itu, unul dintre candidații la șefia Federației Române de Tenis, crede că apărarea Simonei Halep ar trebui să ia în calcul și posibilitatea ca un aliment consumat de aceasta să fi fost consumat.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep este suspendată provizoriu, după ce la un control anti-doping dat la US Open, rezultatul a fost pozitiv. În corpul sportivei din Constanța s-au găsit urme de Roxadustat, o substanță interzisă, din clasa EPO, care atrage o suspendare de până la 4 ani.
Directorul general al Federației Române de Tenis, Răzvan Itu, le dă o direcție interesantă apărătorilor Simonei Halep, care pregătesc dosarul prin care sportiva noastră își caută dreptate. Carnea de vită argentiniană e deseori contaminată, iar sportiva noastră ar fi putut să o consume la hotel, restaurant sau chiar la cantina din interiorul Flushing Meadows. Concret, pentru ca vacile să crească mai repede, sud-americanii le-ar ajuta cu substanțe interzise, iar cei care consumă o friptură, ulterior, se expun foarte mult.
"Argentinienii cum pot alerga atât de mult fără să obosească?! Nouă ni s-a spus când am mers acolo să evităm această carne, de vită pentru că ea deja conține elemente care îți dau putere (n.r. aflate pe lista antidoping). În Argentina, carnea este contaminată, carnea conține deja substanțe asociate cu cele incluse pe lista celor interzise de agențiile mondiale anti-doping", a spus Itu, citat de Gazeta Sporturilor.
Suntem în spatele Simonei, o susținem, dar noi nu ne putem opune Federației Internaționale (ITF). Federația Internațională este cea care îți transmite și îți spune ceea ce tu, ca Federație, trebuie să pui în practică | Răzvan Itu
Varianta prezentată de Itu e una de luat în calcul, dar e foarte greu de crezut că se vor putea aduce niște probe de necombătut în acest sens, care să pună testul pozitiv dat de Halep pe seama unui aliment consumat.

Laura Coman a scăpat de suspendare datorită cărnii mâncate

Un precedent din sportul românesc îi dă dreptul să spere. Laura Toma, de la Dinamo, a fost suspendată provizoriu, acum câțiva ani, pentru ca apoi, în baza unor analize suplimentare, să se certifice că substanța ilegală folosită venea dintr-un aliment.
Dezvăluirea a fost făcută chiar de președintele Federației Române de Tenis, George Cosac.
"Acum trei–patru ani, când eram preşedintele clubului Dinamo, la fel a căzut că un trăsnet informaţia că Laura Coman, marea noastră campioană de la tir, că ar fi fost prinsă dopată undeva în America de Sud. Şi până la urmă, au constatat că era vorba de mâncare, un T-bone care era contaminat. Cantitatea era infimă, nu era o cantitate foarte mare care să influenţeze performanţa. Eu cred că şi la Simona e ceva asemănător", a spus George Cosac la Radio Constanța.
Turneele ATP 500 de la Viena și Basel se văd în săptămâna 24-30 octombrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo