Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Un sponsor important al Simonei Halep, mesaj special de Ziua Națională! Ce i-a transmis româncei

Irina Aldea

Actualizat 01/12/2022 la 15:56 GMT+2

Simona Halep, cea mai bună tenismenă din istoria României, se luptă să-și dovedească nevinovăția în scandalul de dopaj în care e implicată încă din luna octombrie.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep are parte de un final de an 2022 extrem de dificil. Campioana noastră e nevoită să se lupte pentru a-și dovedi nevinovăția. Din fericire pentru fostul lider mondial din WTA, sponsorii nu se dezic de ea, iar fanii care i-au fost alături încă de la începutul carierei o susțin în continuare, fiind convinși că sportiva noastră e nevinovată.
Dedeman, unul dintre cei mai importanți sponsori din portofoliul Simonei Halep (alături de Nike, Wilson, Banca Transilvania, Dorna, Rexona etc), a transmis un mesaj prin care-și arată susținerea față de dubla campioană de Grand Slam din Constanța, cu ocazia Zilei Naționale a României: "Suntem alături de Simona Halep și la bine și la greu!", este mesajul transmis.
CITEȘTE ȘI:

Un sponsor important al Simonei Halep, mesaj de susținere pentru româncă de Ziua Națională

Pe lângă mesajul de susținere transmis de Dedeman, brandul a creat și un videoclip special pentru Halep: "Să fii lângă cineva când are succes e simplu! Să fii acolo când dă de greu e cu adevărat important. Suntem alături de Simona și la bine și la greu. La fel de dedicați!", au transmis cei de la Dedeman, chiar de Ziua Națională a României.
Simona Halep a anunțat, la finalul lunii octombrie, că a fost testată pozitiv la un control antidoping efectuat la US Open, la substanța Roxadustat. Cea mai bună jucătoare de tenis din România se luptă în această perioadă pentru a-și demonstra nevinovăția sau pentru a obține o pedeapsă cât mai mică, sancțiunea standard în cazul depistării acestei substanțe fiind de 4 ani.
Australian Open se vede în săptămâna 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo