Eurosport
Simona Halep, "luată pe sus" de Paolini la Linz: "La început nu am avut timp să fac nimic!"
De
Publicat 10/11/2021 la 20:31 GMT+2
Simona Halep s-a calificat miercuri seară în semifinalele turneului de 250 de puncte WTA de la Linz, după ce a învins-o în mod spectaculos pe Jasmine Paolini.
Simona Halep
Credit imagine: Getty Images
Fost lider mondial în clasamentul WTA, Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului organizat la Linz după ce a trecut de Jasmine Paolini, favorita numărul 7 de pe tabloul principal, cu scorul de 4-6, 7-5, 6-0, la capătul unui meci foarte tensionat care a durat două ore și 14 minute de joc.
În continuare, Simona se va duela în Austria cu învingătoarea meciului dintre Jaqueline Cristian și Veronika Kudermetova, favorita numărul 4 de pe tabloul principal. Simona Halep poate obține la Linz primul titlu al anului 2021. Accidentată pentru o bună bucată din acest sezon competițional, Simona a fost ținută departe de mai multe turnee la care spera să obține rezultate excelente.
Simona Halep, calificare spectaculoasă în semifinale la Linz. Prima reacție a româncei
"A fost un meci foarte dificil pentru că ea a jucat atât de rapid și de puternic. La începutul meciului n-am avut timp să fac nimic pe teren, dar apoi am început să folosesc slice-ul și să schimb ritmul, dar să joc și mai agresiv. Am crezut în șansa mea și n-am renunțat, pentru că ăsta este principiul meu acum, să lupt până la final", a spus Simona la interviul de după meci.
Simona și-a cerut scuze apoi pentru ieșirile nervoase din timpul meciului: "Îmi cer scuze pentru asta, nu e frumos, dar câteodată trebuie să fac asta". Mai apoi, dubla campioană de Grand Slam din Constanța le-a mulțumit fanilor numeroși din tribune pentru prezența lor la turneul de la Linz.
Turneul Campionilor de la Torino va fi în direct și în exclusivitate, în perioada 14-21 noiembrie, pe Eurosport și Eurosport Player.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo