Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Alex Corretja, pronostic pentru campionii de la US Open! Avertismentul expertului Eurosport

Irina Aldea

Publicat 27/08/2020 la 12:31 GMT+3

Fost număr 2 ATP și actual expert Eurosport, Alex Corretja a vorbit despre cine sunt favoriții să câștige marele titlu la US Open.

Alex Corretja

Credit imagine: Eurosport

Al doilea turneu de Grand Slam al anului, US Open, care se desfășoară în perioada 31 august – 13 septembrie, se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport. Va fi fără doar și poate o ediție a US Open inedită, din multe puncte de vedere. Pe fondul pandemiei de coronavirus, mai mulți jucători de top au ales să nu facă deplasarea la Flushing Meadows, însă competiția rămâne fierbinte. Se preconizează deja meciuri tari încă din primele tururi, și chiar dacă fanii nu vor fi în tribune, sărbătoarea campionilor va avea același gust în final.
Alex Corretja, expertul Eurosport, a avut câteva pronosticuri interesante de oferit înainte de startul competiției. Fost ocupant al locului 2 ATP în clasament, Corretja a vorbit pentru început despre tabloul masculin de simplu, despre care spune că principalii favoriți în opinia bookmakerilor, Novak Djokovic și Daniil Medvedev, vor produce cel mai probabil rezultate mari la New York.

Alex Corretja, pronosticuri înainte de US Open

“Novak Djokovic este de departe unul dintre favoriții acestei competiții. Daniil Medvedev de asemenea. Am citit de curând un interviu acordat de el și am rămas impresionat de felul în care răspundea întrebărilor, arată ca și cum se descurcă în orice situație. A demonstrat până acum că poate juca foarte bine pe acele terenuri, știe cum să câștige meciuri dificile și știe cum să gestioneze suferința într-un meci. Anul trecut, toată tribuna era împotriva lui, iar el se bucura de această situație. Cu un adversar ca el nu va fi ușor.
Totuși, de partea cealaltă, Novak Djokovic nu mai are ce să demonstreze. Pentru mine el e unul dintre cei mai mari tenismeni din istorie. Are încă mulți ani de jucat. E fără doar și poate cel mai dificil adversar pe care-l poți întâlni pe un teren dur. Nu ai idee cum îl poți deruta, cum îi poți contracara jocul lipsit de fisuri. Tactic vorbind, o iei razna căutând soluții în fața lui. Rafa pe de altă parte e un competitor atât de bun, dar tactic vorbind, pe el știi unde trebuie să-l ataci ca să încerci să-l dezechilibrezi. La Djokovic nu ai idee, șansele tale sunt infime. Probabil singura modalitate e să începi un război pe teren, să stai cinci ore cu el acolo și să te bați pentru fiecare punct. Poți încerca să-l faci să dispere, să creadă că armele lui nu sunt îdneajuns de bune să te bată, dar asta se întâmplă foarte rar. Altfel, ești ca și mort pe teren”, a spus Corretja pentru Eurosport.

Alex Corretja, pronostic pentru tabloul de simplu feminin

Expertul Eurosport, Alex Corretja, a vorbit și despre tabloul de simplu feminin. Anul acesta, Serena Williams va încerca să cucerească titlul cu numărul 24 la US Open, însă cea mai titrată jucătoare de tenis din Era Open nu pare a fi pregătită pentru această provocare. Correja a vorbit despre ce însemană această ediție a US Open pentru cariera Serenei Williams.
Álex Corretja
“Nu cred că va fi acum sau niciodată pentru ea pentru că deja se oprise din a mai juca tenis odată ce a născut. A revenit apoi în circuit foarte puternică, a jucat câteva finale de Grand Slam și a fost foarte aproape de a le câștiga pe unele dintre ele. Cred că s-a pregătit bine. A avut câteva sentimente ciudate legate de spectatorii de la New York care o susțineau foarte zgomotos, dar care au fost dezamăgiți de câteva înfrângeri dureroase ale ei aici. Cred că anul acesta se va concentra mai mult pe jocul ei și atât. Este nerăbdătoare să câștige, iar pentru o jucătoare atât de specială ca ea, cred că asta o transformă într-o adversară foarte periculoasă. Da, poate câștiga anul acesta la US Open”, a încheiat Corretja.
US Open este cel de-al 2-lea turneu de grand-slam al anului, după ce Wimbledon-ul a fost anulat, iar Roland Garros-ul a fost amânat și se va disputa în toamnă. Competiția de la Flushing Meadows va debuta pe 31 august și va putea fi urmărită în direct și în exclusivitate pe Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo